Presedintele Klaus Iohannis a precizat, marti, cu ocazia implinirii a 67 de ani de la abdicarea Regelui Mihai, ca acesta a fost fortat de comunisti sa abdice, sub amenintarea armelor, si ca acum este un model de demnitate si daruire.

”Cu 67 de ani in urma, pe 30 decembrie, Regele Mihai era fortat de comunisti si aliatii lor sa abdice, sub amenintarea armelor. Daca astazi, dupa multe decenii de la acel eveniment, Majestatea Sa este privit cu atata respect si admiratie de catre poporul Sau, acesta este un castig cert al societatii romanesti a ultimilor 25 de ani. Asadar, va indemn, astazi, sa ne indreptam cu totii gandul catre Rege, care ramane, pentru noi toti, un model de demnitate si daruire”, precizeaza Iohannis, intr-un mesaj postat pe site-ul Presedintiei, arata Mediafax. La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost obligat sa abdice si sa paraseasca tara, Romania fiind proclamata Republica Populara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri