Parlamentarii PNL au semnat o initiativa care prevede ca magazinele si restaurantele sa doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, catre orfelinate, camine de batrani, spitale sau fundatii, proiectul fiind sustinut si de copresedintele PNL Alina Gorghiu.

Initativa i-a apartinut deputatului PNL Florin Alexe si este semnata de 52 de deputati si senatori, mare parte de la PNL, dar si de la UDMR si grupul minoritatilor, altele decat cea maghiara. Legea pentru diminuarea risipei alimentare, cum a fost intitulat proiectul, se afla la Senat, in expunerea de motive argumentandu-se ca alimentele al caror termen se aproprie de expirare reprezinta o "problema economica serioasa" pentru vanzatori, mare parte dintre acestia neavand capacitatea de reprocesare a produselor, singura solutie fiind predarea lor catre incinerare.

Initiatorii mai spun ca proiectul are doua obiective: sa reduca risipa alimentara si sa ajute organizatiile non-guvernamentale cu rol social. Potrivit expunerii de motive, numai pentru alimentele care devin, din diferite motive, improprii consumului uman, sunt prevazute alternative, cum ar fi consumul animal sau valorificarea energetica, arata Mediafax.

Propunerea legislativa prevede ca alimentele vor fi donate catre fundatii, ONG-uri, camine de batrani, orfelinate sau spitale, in baza unui contract semnat intre agentii comerciali si personale juridice respective. De asemenea, agentilor economici le este interzisa distrugerea intentionata a produselor alimentare devenite improprii cosnumului uman, din cauza degradarii naturale. In caz contrar, acestia risca amenda de 10.000 lei.

"In Romania se arunca peste 1,7 milioane de tone de alimente comestibile in fiecare an. Magazinele si restaurantele nu pot vinde produse care se apropie de expirare, chiar daca ele sunt inca bune pentru consum. Pentru a diminua aceasta risipa enorma, deputatul PNL, Florin Alexe, propune o lege prin care comerciantii sa fie obligati sa directioneze aceste produse catre orfelinate, camine de batrani sau ONG-uri care ii ajuta pe cei nevoiasi", scrie Alina Goghiu, pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:
PSD vrea vaccinare pentru asigurarea prezenţei fizice în Senatul...
PSD vrea vaccinare pentru...

Gorghiu mai invoca faptul ca Uniunea Europeana indeamna toate tarile sa gaseasca solutii pentru a reduce cantitatea de alimente bune de consumat, care sunt aruncate la gunoi, avand in vedere ca exista milioane de oameni care ar putea beneficia de ele. "In multe tari occidentale s-au adoptat legi similare si ma bucur sa aflu ca exista un consens si in Romania, intre politicieni si comercianti, pentru implementarea initiativei", mai scrie copresedintele PNL.

Sursa foto: Mediafax Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri