Intalnire Iohannis-Ponta, la Cotroceni. Cei doi au discutat despre Codul Fiscal

Presedintele Klaus Iohannis s-a intalnit, miercuri, cu premierul Victor Ponta, pe agenda discutiilor aflandu-se prioritatile legislative din aceasta toamna, fiind abordata, in cadrul acestei consultari institutionale, inclusiv tema Codului fiscal, a anuntat Administratia Prezidentiala.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, s-a intalnit miercuri, 19 august a.c., cu Prim-ministrul Romaniei, domnul Victor Ponta. Pe agenda discutiilor s-au aflat prioritatile legislative din aceasta toamna, fiind abordata, in cadrul acestei consultari institutionale, inclusiv tema Codului Fiscal", se arata in comunicatul trasmis de Administratia Prezidentiala, citat de Mediafax.

Pe de alta parte, surse politice sustin ca si vicepremierul si liderul UNPR Gabriel Oprea a fost, miercuri dimineata, la Palatul Cotroceni, pentru o discutie cu presedintele Klaus Iohannis. Conform surselor citate, printre temele in discutie s-a aflat si Codul fiscal, intalnirea avand loc cu o zi inainte de consultarile tehnice dintre partidele politice legate de acest proiect, trimis spre reexaminare Parlamentului de catre Klaus Iohannis.

Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri