Presedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj, de Ziua Independentei Republicii Moldova, prin care isi exprima dorinta ca "romanii de pe ambele maluri ale Prutului" sa se regaseasca in Uniunea Europeana si reafirma sprijinul Romaniei pentru aderarea la structurile UE.

“Imi doresc ca impreuna, romanii de pe ambele maluri ale Prutului, sa ne regasim in Uniunea Europeana si sa participam atat la consolidarea valorilor europene, cat si a celor care definesc formarea identitatii si solidaritatii unui neam legat prin cultura, limba si istorie. Am convingerea ca, alaturi de Romania, un aliat redutabil si un membru cu drepturi depline la nivel european, Republica Moldova va deveni un stat in care cetatenii se vor bucura de prosperitate, bunastare si stabilitate”, a transmis seful statului, potrivit unui comunicat de presa emis de Administratia Prezidentiala, citat de Mediafax.

Presedintele a reiterat sprijinul Romaniei pentru parcursul sau european si a spus ca Moldova trebuie sa continue procesul de democratizare. “La 24 de ani de la constituirea ca stat suveran si independent, Republica Moldova trebuie sa isi urmeze destinul in continuarea procesului de democratizare, in cadrul Uniunii Europene. Folosesc acest prilej de sarbatoare pentru a reitera angajamentul pe care l-am asumat privind sprijinul pe care Romania il acorda Republicii Moldova in procesul absolut necesar de aderare la structurile Uniunii Europene si vom ramane aceiasi sustinatori dedicati si determinati in atingerea acestui obiectiv”, potrivit sursei citate.

Klaus Iohannis a amintit de discutiile sale cu presedintele moldovean Nicolae Timofti referitoare la aspiratiile europene ale Republicii Moldova si a salutat formarea guvernului de coalitie, in urma alegerilor locale, cu o clara orientare proeuropeana. “Faptul ca astazi guvernul recent format a preluat responsabilitatea de a continua reformele incepute la Chisinau reprezinta un semnal pozitiv, o prima etapa pentru asumarea in practica a valorilor si principiilor europene”, a mai transmis presedintele Iohannis.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri