Deputatul Elena Udrea a fost la Directia Nationala Anticoruptie, joi dimineata, pentru a i se aduce la cunostinta ca a fost prelungita masura controlului judiciar in dosarul privind creditul contractat de la BRD, in care este urmarita penal pentru complicitate la abuz in serviciu.

Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea a fost citata sa se prezinte la DNA pentru a i se aduce la cunostinta ca i-a fost prelungita masura controlului judiciar cu 60 de zile, in dosarul privind creditul de aproximativ trei milioane de euro pe care l-a luat de la BRD, scrie Mediafax.

In aceasta cauza, trimisa la DNA de procurorii DIICOT, Elena Udrea este urmarita penal pentru complicitate la abuz in serviciu, iar Sorin Mihai Popa, director general adjunct al unei banci la data faptelor, este acuzat de abuz in serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Potrivit procurorilor anticoruptie, in perioada 2007- 2010, Sorin Mihai Popa "si-a indeplinit cu rea-credinta atributiile de serviciu, prin aceea ca a acordat clientului Udrea Elena Gabriela o serie de derogari care au condus la prejudicierea bancii".

Sorin Mihai Popa avea atributii de coordonare si control cu privire la activitatea structurilor de Private Banking (clienti privilegiati) si risc, atributii in validarea si aprobarea ofertarii clientilor privilegiati, precum si in ceea ce priveste acordarea de derogari de la prevederile normei bancare, au precizat anchetatorii.

Elena Udrea este acuzata ca a solicitat directorului Sorin Popa acordarea unui credit in valoare de 3.280.000 de euro, in regim Private Banking, fara sa fi urmat procedura obisnuita a negocierii conditiilor de finantare cu persoanele aflate in subordinea directorului.

De asemenea, Udrea este suspectata ca "a pus la dispozitia bancii un raport supraevaluat a terenurilor pe care trebuia instituita ipoteca, a solicitat cedarea creditului prin novatie catre o alta persoana, in conditiile in care cunostea ca persoana respectiva nu are posibilitatea sa achite obligatiile rezultate din contractul de credit, in sensul ca nu avea bunurile necesare cu care sa garanteze achitarea intregului credit".

Procurorii au precizat ca prejudiciul cauzat bancii este de 2.576.541,53 de euro, reprezentand creditul acordat Elenei Udrea si bunurile mobile si imobile care au fost scoase din sfera garantiilor contractuale si nu mai pot fi executate.

Dosarul privind creditul contractat de la BRD este al patrulea al Elenei Udrea instrumentat de procurorii DNA, dupa Microsoft, Gala Bute si Hidroelectrica.

Procurorii DIICOT au instrumentat initial dosarul privind acordarea, in mod ilegal, a mai multor credite de catre BRD, prin care s-ar fi produs bancii un prejudiciu de peste 43 de milioane de euro. Cauza, in care sunt cercetate 30 de persoane, a fost declinata la DNA, la inceputul lunii noiembrie. Partea din dosar referitoare la creditul luat de la BRD de Elena Udrea a fost declinata de catre DIICOT la DNA in 4 martie.

Elena Udrea declara, in 30 octombrie, ca procurorii o acuza in acest nou dosar de complicitate la abuz in serviciu, pentru "faptul ca banca respectiva dadea un tip de credite", iar ea a l-a solicitat. "Adica, daca dumneavoastra solicitati ceva ce se constata ca n-a respectat tocmai procedurile, sunteti complice", a spus atunci Elena Udrea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri