Daca Guvernul Sturza nu va obtine luni votul Parlamentului moldovean din cauza lui Vladimir Plahotniuc, acesta ar merita expulzat din Republica Moldova, a declarat fostul presedinte Traian Basescu, criticand totodata abordarea Bucurestiului in ceea ce priveste relatia cu Chisinaul.

El a criticat "inconstienta" unora dintre politicienii "asa-zis pro-europeni" de la Chisinau, care ameninta sa tergiverseze instalarea Guvernului Sturza.

"Moldova este in pragul colapsului. Va mai pot spune, desi n-as vrea sa fie un subiect de comentarii, totusi Moldova fara un imprumut de 60 de milioane de euro de la Romania nu isi poate inchide bugetul anului viitor", a argumentat el, acuzand faptul ca "un individ ca Plahotniuc face jocuri politice sa fie el premier cand presedintele Timofti ii refuza acest lucru exact datorita background-ului lui legat de afaceri, de putere, de legaturi cu Moscova, de inconsecvente democratice".

"Daca maine in Parlament acest guvern va fi respins datorita unuia din partidele care se pretind a fi pro-europene, deci partidul lui Lupu, acest om ar trebui evacuat din Republica Moldova", a spus fostul presedinte despre oligarh, adaugand ca "face un rau enorm" tarii.

El a precizat ca a "schimbat pareri" cu presedintele Nicolae Timofti pe 1 ianuarie, cand s-au felicitat, si a avut cuvinte de lauda pentru nominalizarea lui Sturza ca premier si pentru guvernul "curat" pe care acesta l-a propus.
Basescu a comentat ca i se pare ciudat ca autoritatile romane au acceptat ca Plahotniuc sa aiba alt nume in pasaportul romanesc decat in cel moldovean. "Dubla cetatenie nu inseamna si doua nume. Trebuia sa il cheme tot Plahotniuc si in pasaportul din Romania, iar cine i l-a facut are o problema", a subliniat el.

Totodata, fostul sef de stat a criticat atitudinea autoritatilor de la Bucuresti in ceea ce priveste Republica Moldova. "Romania trebuia sa se implice, sa discute. Romania a reusit intotdeauna, cel putin in mandatele mele, sa transmita punctul de vedere catre partidele pro-europene. Este clar ca la Bucuresti se manifesta o indiferenta inacceptabila pentru ce se intampla acolo. (...) Atata timp cat Federatia Rusa e calare pe ei, cu mass-media, oameni de influenta, bani, cu tot ce vrei, tu stai in Romania si privesti in zare sa vezi ce-o iesi la Chisinau?", a spus el.

Basescu a adaugat ca parcursul european al Chisinaului a fost posibil datorita faptului ca Romania nu a stat sa "contemple" ce s-a intamplat peste Prut si a incercat sa echilibreze influenta rusa.

Premierul desemnat al R. Moldova, Ion Sturza, a prezentat duminica lista candidatilor pentru functiile de ministri care urmeaza fie investiti daca vor obtine, luni, majoritarea voturilor in Parlament, precum si programul de guvernare pentru 2016-2018, informeaza Unimedia.

Din echipa de ministri ai lui Sturza fac parte 14 barbati si patru femei, toti avand studii studii superioare, sapte cu diplome de masterat si sase cu studii de doctorat. Varsta media membrilor este de 46 de ani, cel mai tanar avand 31 de ani, iar cel mai in varsta 60 de ani. Membrii propusi ai Guvernului au semnat duminica si cate o declaratie pe proprie raspundere privind indeplinirea criteriilor de integritate.

Ion Sturza a fost desemnat pe 21 decembrie de presedintele Nicolae Timofti. Sturza este om de afaceri si fost premier al R.Moldova in anul 1999. Daca Ion Sturza nu va primi votul de incredere din partea Parlamentului in privinta listei de ministri desemnati si a programului de guvernare pentru 2016-2018, presedintele mai poate sa desemneze un alt candidat, in caz contrar, va trebui sa decida dizolvarea legislativului si sa convoace alegeri anticipate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri