Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, raspunde la Facebook scrisorii trimise de catre Calin Popescu Tariceanu PNL prin care acesta ii cheama pe liberali in ALDE, spunand ca formatiunea presedintelui Senatului a fost ”bagata” in Parlament de PSD, partid in care ar urma sa se si dizolve.

”Scrisoarea domnului Tariceanu arata o desprindere completa de realitate. ALDE a fost la cateva voturi sa nu intre in Parlament si au fost bagati in Legislativ de catre PSD. In 2 ani, ALDE se va dizolva in PSD si PNL, in functie de atasamentul fata de valori al fiecarui membru. As spune ca este aproape o certitudine”, a scris sambata, pe Facebook, Raluca Turcan (foto), potrivit News.ro.

Reactia lui Turcan vine dupa ce Copresedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu le-a adresat, vineri, membrilor PNL o scrisoare deschisa, prilejuita de implinirea a 27 de ani de la reinfiintarea partidului, in care le spune ca actuala conducere a abandonat valorile liberalismului fiind preluata de membri proveniti din PDL si le cere sa vina in ALDE, ”singurul partid liberal din Romania”.

”Dragi prieteni liberali, va scriu aceste randuri dumneavoastra, liberalilor care ati ales sa ramaneti in Partidul National Liberal in speranta unor zile mai bune. Ziua de 6 ianuarie este una cu o insemnatate aparte pentru liberalii din Romania. In urma cu 27 de ani, impreuna cu un grup de colegi, inregistram Partidul National Liberal la Tribunalul Bucuresti. In 1990, refacerea Partidului National Liberal a insemnat totodata si renasterea liberalismului in politica romaneasca, dupa o lunga perioada de restriste in care statul comunist a calcat in picioare democratia, drepturile si libertatile cetatenilor. Imi pare rau sa vad ca politicienii care conduc acum PNL au trecut sub tacere aceasta data. Probabil, pentru ca actuala conducere nu mai are nimic de a face cu valorile si idealurile care ne-au animat in 1990”, si-a inceput Calin Popescu Tariceanu scrisoarea.

Tariceanu a evocat eforturile liberalilor din anii 90 pentru implementarea democratiei, aderarea la structurile euroatlantice si adoptarea princiilor economiei de piata, precum si succesele guvernarii PNL din perioada 2004-2008.

”In 2012, ne-am inscris impreuna pe un drum pentru a repara greselile si deciziile injuste ale regimului Basescu-Boc. Din pacate, in urma cu trei ani am trait un moment antitetic celui din 1990. Daca anul 1990 a fost anul renasterii liberalismului, anul 2014 a fost anul marii tradari a acestuia de catre cei care ar fi trebuit sa fie aparatorii si promotorii sai in cadrul societatii romanesti. Din 2014, de cand PNL a parasit grupul liberalilor europeni, cu fiecare zi partidul a facut cate un pas gresit: mai departe de ce inseamna valorile liberale, mai aproape de ce inseamna populism, demagogie, subordonare fata de institutiile de forta si esecuri electorale”, a sustinut presedintele Senatului.

El a afirmat ca PNL este un partid liberal doar cu numele, un partid pe cale de a fi preluat in totalitate de fosti membri ai PDL. ”Partidul liberal la renasterea caruia am contribuit a disparut. PNL-ul de azi nu mai are nicio legatura cu liberalismul, el fiind trecut, in mod fortat, la tabara popularilor europeni. Stiu ca, in toti acesti ani de dupa 2014, ati trait cu iluzia ca Partidul National Liberal va reveni la liberalism si se va intoarce din nou spre electoratul liberal. Acum, nu mai exista iluzii, ci doar certitudini”, a scris Calin Popescu Tariceanu.

In aceste conditii, miscarea liberala poate fi consolidata doar in jurul ALDE, motiv pentru care Tariceanu i-a invitat pe membrii PNL care se simt liberali sa se alature formatiunii sale. ”ALDE este astazi singurul partid liberal din Romania, cel care duce mai departe liberalismul promovat ani la randul de PNL, dar de care liderii sai s-au debarasat (...) Va scriu pentru a va cere sa veniti alaturi de mine in acest proiect politic de viitor. Impreuna vom face din ALDE partidul cel mai puternic pe zone de centru-dreapta din Romania si vom duce mai departe valorile liberalismului”, a conchis Calin Popescu Tariceanu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri