Ministrul Muncii spune ca Legea salarizarii unitare va fi transmisa Parlamentului in luna iunie

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, luni, ca proiectul legii salarizarii unitare este in acest moment discutat la nivel interministerial, urmand sa aiba loc discutii si cu partenerii sociali, astfel incat cel tarziu in luna iunie sa fie transmis in Parlament pentru aprobare.

"Termenul este trimestrul al doilea al acestui an. Din luna aprilie-mai noi trebuie sa o avem deja in curs de finalizare, ca maxim in luna iunie sa intram cu ea in Parlament", a spus ea, dupa o sedinta a Comisiei de munca a Camerei Deputatilor. Ministrul a precizat ca au loc in acest moment discutii intre ministere, institutiile urmand sa desemneze cate o persoana pentru a prezenta punctele de vedere. O problema, potrivit Olgutei Vasilescu, este ca unele categorii de bugetari au fost desfiintate, fata de proiectul lasat la Ministerul Muncii, iar aceste lucruri trebuie verificate, conform News.ro.

Dupa aceste discutii vor urma negocieri si cu partenerii sociali. Ministrul a afirmat ca raportul avut in vedere intre cel mai mic si cel mai mare salariu de la stat va fi de 1 la 13. Potrivit proiectului discutat de catre Guvernul Ciolos, noua lege este programata sa fie aplicata din iulie anul viitor, la aceste salarii urmand sa se ajunga in trepte, pana in 2022. Etapele de majorare au fost stabilite pentru 1 iulie si 1 decembrie 2017, 1 decembrie 2018, 1 decembrie 2019, 1 decembrie 2020 si 1 decembrie 2021.

Conform celei mai recente variante a legii salarizarii unitare, obtinuta de Profit.ro si datand din perioada Guvernului Ciolos, presedintele Romaniei va fi salarizat lunar cu 21.540 lei, prim-ministrul si liderii celor doua Camere parlamentare vor fi remunerati cu 21.200 lei, un prefect va fi salarizat cu 11.805 lei - 12.808 lei, in timp ce un salariul unui profesor va porni de la 1.864 lei si va putea ajunge la 4.349 lei. Ministrii vor incasa 19.055 lei, senatorii si deputatii vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca si in cazul ministrilor) si vor scadea pana la 6.543 lei (pentru primari de localitati cu pana la 1.500 de locuitori).

In educatie, un rector va primi lunar intre 9.168 lei si 10.550 lei (in functie de gradul didactic), un profesor universitar va avea intre 3.618 lei si 7.282 lei (in functie de grad si vechime). In sistemul preuniversitar, invatatorii si educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de baza cu 7,5%. Conform proiectului, un medic primar va avea intre 5.148 lei si 6.410 lei, un medic specialist - intre 3.807 lei si 4.740 lei, iar un medic simplu, intre 2.814 lei si 3.504 lei, iar un medic in primul an de rezidentiat va avea intre 2579 de lei - 3211 lei. Un agent de politie va avea lunar 1.686 lei, iar un chestor principal va incasa pana la 5.848 lei, in timp ce un preot va incasa lunar intre 1.816 lei brut (debutant) si 2.544 lei, mult sub Patriarhul Bisericii Ortodoxe, remunerat lunar cu 21.200 lei, ca si seful Guvernului. Un judecator stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge in timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei.

Citeste si:
Pogonaru: Masurile PSD dau senzatia de razboi intre public si privat
Florin Pogonaru, despre...
Citeste si:
Care sunt primele simptome care apar in caz de coronavirus?
Care sunt primele simptome...

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri