Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, ca priveste ”cu foarte mare atentie si cu foarte mare preocupare” reactia comuna a ambasadorilor din Belgia, Canada, Franta, Germania, Olanda si Statele Unite fata de modificarea codurilor penale, insa a aratat ca este necesara punerea in acord a legislatiei cu deciziile CCR privind abuzul in serviciu.

Invitat sa comenteze declaratia comuna a celor sase diplomati, Liviu Dragnea a raspuns: ”Ne uitam cu foarte mare atentie si foarte mare preocupare, dar nu vrem sa pierdem din vedere fondul discutiei, anume punerea in acord cu deciziile CCR.” Dragnea a spus ca, intr-o serie din tarile pe care le reprezinta cei sase ambasadori, abuzul in serviciu nici macar nu este incriminat, iar acesti oficiali vor intelege ”incetul cu incetul” ca nu este vorba de ”niciun atac la adresa justitiei”, dupa ce va fi citita cu atentie ordonanta de urgenta, conform News.ro.

”I-am spus si ambasadorului Hans Klemm, dar eu nu cred ca intr-una din tarile respective se pune problema nerespectarii unei decizii a Curtii Constitutionale. Ca sa nu mi spun ca in unele tari, nu este incriminata aceasta fapta”, a declarat Liviu Dragnea.

In ce priveste intrevederea cu ambasadorul american Hans Klemm, presedintele PSD a precizat ca intalnirea a fost solicitata de catre ambasador in urma cu doua saptamani. ”Am avut o discutie destul de asezata si de corecta cu ambasadorul Klemm”, a spus Dragnea. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca miercuri a avut o intalnire cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, care a durat doua ore. ”M-am intalnit cu ambasadorul SUA, doua ore am stat de vorba”, a spus Dragnea.

Si premierul Sorin Grindeanu a avut, miercuri, o intalnire cu ambasadorul SUA. Ambasadele Belgiei, Canadei, Frantei, Germaniei, Olandei si Statelor Unite au transmis miercuri seara, intr-o declaratie comuna, o serie de critici la adresa Guvernului pe tema OUG privind Codurile penale, cerand retragerea initiativei pe motiv ca "submineaza" pozitia Romaniei si o indeparteaza de parcursul european si al statului de drept.

Declaratia a fost transmisa de catre Ambasada Frantei, in numele ambasadelor Belgiei, Canadei, Frantei, Germaniei, Olandei si Statelor Unite. "Noi, partenerii si aliatii internationali ai Romaniei, ne exprimam profunda noastra ingrijorare cu privire la actiunile Guvernului Romaniei din seara zilei de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele Romaniei in privinta statului de drept si a luptei anticoruptie din ultimii 10 ani. Acest act, care contravine intelepciunii colective a intregii comunitati judiciare si a statului de drept, a elementelor credibile din societatea civila si a ingrijorarilor demonstrate de catre cetatenii romani din ultimele doua saptamani, nu poate decat sa submineze pozitia Romaniei in cadrul comunitatii internationale si risca sa afecteze negativ parteneriatele care stau la baza valorilor comune", se arata in mesaj.

Potrivit declaratiei comune, semnatarii spera ca Executivul roman "va schimba acest curs nesanatos". "In timp ce amendamente la legile si procedurile existente sunt necesare ocazional, aceste schimbari trebuie facute doar printr-un proces comprehensiv si de reala consultare a tuturor factorilor interesati", se mai arata in mesaj.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri