Cea de-a patra zi de proteste consecutive fata de retragerea ordonantei de urgenta care propune schimbarea codurilor penale si de procedura penala a numarat 300.000 de oameni in intreaga tara, din care jumatate s-au adunat in fata Guvernului. S-a protestat pasnic, s-au scandat binecunoscutele lozinci precum "Retrageti ordonanta", "Abrogare", "Rusine sa va fie", "Ne-am saturat" si altele mai savoroase pe care le regasiti in materialul de mai jos, iar la ora 22:00 marea de oameni a cantat imnul Romaniei. La finalul protestului, Piata Victoriei a fost curatata de acelasi grup de voluntari care a ramas in fiecare seara sa stranga, in ciuda reactiilor aberante din social media a unor simpatizanti PSD care au afirmat contrariul. Va prezentam o scurta cronologie si principalele momente ale protestelor din 3 februarie:

In Piata Victoriei, protestele au inceput inca din timpul zilei, iar la ora 18:00 eram 1.000 de oameni in fata Guvernului. Pe parcurs, numarul a tot crescut, pe masura ce oamenii ieseau de la job si veneau direct la protest, ajungand la finalul serii la aproximativ 150.000 de protestatari. Manifestantii scandau "Abrogare"," PSD, ciuma rosie", "Dragnea nu uita, Romania nu-i a ta".

Alte scandari au inclus "Macar Vlad Tepes o facea pe fata","Jos Guviermii", " Retrageti ordonanta". Desi initial jandarii delimitasera un perimetru in fata Guvernului cu garduri, in final protestatarii au spart randurile, iar circulatia a fost inchisa pe Bulevardele Iancu de Hunedoara si Kiseleff.

In centrul pietei, au fost instalate mese unde protestatarii isi puteau scrie mesajele pe foi albe sau sa aleaga din altele deja realizate, cu mesaje precum: "Cioc, cioc! Cine e? Alta intrebare", "Data viitoare mergem la vot" , "Vrem modele cinstite","Vrem sa fim respectati", "Jos Guviermii", "La multi ani cu sanatate si un veac de singuratate", "CCR, CCR, scapa-ne de OUG" si purtand pancarte pe care scrie: "Noi muncim si platim taxe, voi furati si dati amnistii".

Citeste si:
Primaria Capitalei anunta reparatii pe 165 de strazi
Primaria Capitalei anunta...

De asemenea, au fost instalate mese cu alimente, cornuri, fructe si covrigi, oferite gratuit protestatarilor, in timp ce jandarmii au primit flori si ceai cald. A fost initiat o petitie online cere Metrorex care sa prelungeasca programul de circulatie a trenurilor.

Dar de departe cea mai creativa idee de pancarta au fost manechinele imbracate in haine vargate, de puscarisi, inalte de cativa metri, cu fetele lui Ion Iliescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta si Sorin Grindeanu care s-au plimbat prin multime.

Citeste si:
Agentul roman la CEDO, eliberat din functie
Agentul roman la CEDO care a...

Alte lozinci scandate au fost: "Copiii mei vor sa zboare, nu le taiati aripile", "Va rugam sa ne scuzati, noi protestam, voi furati", "30 de lei de caine si 200.000 pentru javre", "Hotia distruge Romania". Alti demonstranti s-au plimbat prin multime cu un sicriu si doua cruci, simbolizand moartea democratiei, dupa cum spuneau.

Protestele au continuat si in marele orase ale tarii si nu numai: in Cluj, numarul protestatarilor a ajuns la peste 30.000, cea mai mare multime dupa cea din Bucuresti , in timp ce la Timisoara 25.000 de oameni au iesit in strada. La Alba Iulia 3.000 de oameni s-au adunat, vineri seara, in jurul orei 18,00, in fata Prefecturii Alba purtand pancarte cu mesaje precum "No, amu zau ca-i bai!” "Sa va fie frica, Ardealul se ridica!”, „Nu accept acest abuz”, „Doua fire, doua paie/ hai cu hotii la parnaie!”, „In democratie, hotii stau in puscarie” dar si „Asta-i tradare, nu guvernare!”.

La Timisoara, 25.000 de oameni au protestat timp de mai bine de patru oare, Printre ei, a fost si solistul trupei Vama, Tudor Chirila. Initial, Tudor Chirila s-a aflat in multime, insa organizatorii l-au chemat la microfon. Dupa ce Chirila s-a adresat multimii pe care a indemnat-o sa lupte pana la capat, protestatarii au pornit in mars pe strazile orasului.

Protestul de la Iasi a luat sfarsit in jurul orei 23.00, dupa un mars pe strazile orasului, la care au participat aproximativ 15.000 de oameni. Cand au ajuns in Piata Unirii, locul de unde plecasera in mars, manifestantii au scandat „Abrogare”, „Romania cere fara gratiere”, „Refuz, refuz, acest abuz” si „Bucuresti nu uita, Iasiul e de partea ta”. Mai multi oameni s-au urcat pe statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu steaguri in maini.

Citeste si:
Festivalul care pune Iasiul pe harta distractiei internationale
Festivalul care pune Iasiul...

Peste 12.000 de oameni s-au adunat in Piata Sfatului din Brasov dupa ce au marsaluit doua ore pe strazile orasului, spre finalul mitingului cantand Imnul National chiar sub geamurile sediului PSD Brasov.

Protestul de vineri de la Brasov a fost cel mai mare din aceasta saptamana, iar numarul manifestantilor a crescut de la o ora la alta. Initial, la ora 17.00 la Prefectura s-au adunat 1.000 de oameni. In momentul plecarii de la Prefectura in mars pe strazile orasului, la ora 19.00, erau aproximativ 2.000 de manifestanti, in mai putin de o jumatate de ora numarul acestora ajungand la 4.000. Pe parcurs, tot mai multi brasoveni s-au alaturat marsului, astfel ca numarul protestatarilor a ajuns la 8.000, apoi la 10.000 si in final la 12.000 la sosirea in Piata Sfatului, scrie News.ro.

Protestul de vineri s-a incheiat in jurul orei 23.00. Aceasta a fost patra seara de proteste la Brasov. In zilele precedente, au fost in strada in fiecare seara cate 8.000 de persoane, nefiind inregistrate incidente.

La Ploiesti, 6.000 de persoane au protestat pana la miezul noptii, dupa ce au parcurs principalele bulevarde ale orasului, mergand inclusiv la sediile PSD si DNA. La finalul manifestatiei, protestatarii le-au multumit jandarmilor, aplaudandu-i si scandand ”Jos palaria, Jandarmeria”.

Alte orase din tara in care au avut loc proteste au fost Arad - 5.000 de oameni- Pitesti si Campulung, unde 1.500 de oameni au iesit in strada. Si in afara granitelor romanii au protestat. In fata Ambasadei Romane de la Londra s-au strans peste 1.000 de oameni care si-au exprimat intentia de a continua manifestatia si-n zilele urmatoare.

Momentul-cheie al protestului de vineri seara a fost la ora 22:00, cand marea de oameni a inceput sa intoneze imnul Romaniei. Dupa acest moment, manifestantii au fluierat, au batut in tobe si si-au facut selfie-uri. Piata a devenit neincapatoare, fiind aproape imposibil de traversat de la un capat la altul, scrie News.ro.

Pe unul dintre blocurile din piata au fost proiectate cu laser mai multe mesaje antiguvernamentale si cu indemnuri pentru continuarea protestelor, printre care: "Noaptea, ca hotii"si "Romania, trezeste-te". Pe masura ce mesajele au fost afisate pe bloc, ele au fost scandate de toata multimea din piata.

Protestele au incetat in jurul miezului noptii, desi in unele orase s-a protestat pana la ora 1 dimineata. In Bucuresti, un grup de voluntari a ramas sa curete Piata Victoriei, ca de altfel in fiecare seara, astfel incat dimineata nici nu s-ar fi zic ca circa 150.000 de oameni au protestat cu o seara inainte in acest spatiu.

Sursa foto: Victor Cozmei/Facebook

Ieri, fiica sefului Comisiei SRI din Parlament, Adrian Tutuianu, care detine o functie in cadrul Ministerului de Externe, a scris intr-o postare, ca ii este scarba de manifestantii care fac mizerie in Piata Victoriei. "Daca toti iesiti ca oile in Piata Victoriei, cu toate ca nu imi pasa catusi de putin de urletele voastre prost informate, imi pasa ce vad ca lasati in urma! Nu e mirare ca iesiti ca in jungla, sunteti de un haos desarvarsit! ADUNATI-VA MIZERIILE, STICLELE, HARTIILE, MANCAREA DE PE JOS! Ajung batranii sa stranga dupa voi!Mi-e scarba!", a scris fata lui Tutuianu pe facebook.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Tariceanu: Ministrii care nu se retrag vor fi exclusi din partid