Stenograme din sedinta de adoptare a Ordonantei in 31 ianuarie: "Are toate avizele"

Ministrul Justitiei Florin Iordache l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, in sedinta din 31 ianuarie, ca Ordonanta de urgenta privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelasi lucru sustinand si secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc, potrivit stenogramei din sedinta respectiva.

”Domnule prim-ministru, va rog sa suplimentam ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau doua dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizeaza evitarea unei hotarari pilot de la CEDO. Si aici discut de proiectul de lege privind gratierea unor pedepse. Nu am avut nevo... Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Melescanu. Si cel de-al treilea, va rog sa suplimentam si cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala”, i-a spus ministrul Justitiei Florin Iordache premierului Sorin Grindeanu in sedinta de guvern din data de 31 iaunuarie, potrivit stenogramei publicata de Executiv, informeaza News.ro.

Premierul l-a intrebat daca exista toate avizele si daca toate procedurile cerute sunt indeplinite, Iordache raspunzand ”bineinteles”.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu l-a intrebat pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, acelasi lucru, acesta spuandu-i prim-ministrului ca ”din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate”.

In momentul cand au ajuns cu discutiile la proiectul de ordonanta privind codurile penale, premierul a cerut inca o data asigurari ca toate procedurile sunt indeplinite si ca are toate avizele, Florin Iordache raspunzand afirmativ:

Citeste si:
Ce s-ar putea schimba în ceea ce privește șomajul tehnic și...
OUG | Ce s-ar putea schimba...

”Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule ministru, aveti toate avizele?

Dl. Florin Iordache

Bineinteles.

Citeste si:
Dovada ca Viorica Dancila a sustinut OUG 13 la Bruxelles
Dovada ca Viorica Dancila a...

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Toate procedurile care sunt cerute?

Dl. Florin Iordache

Da, domnule prim-ministru.

Citeste si:
Decizie numire Iordache - CCR nu poate verifica condiția de bună...
CCR - decizie numire Iordache...

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Sunt indeplinite?

Dl. Florin Iordache

Da.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule secretar general, toate lucrurile sunt indeplinite, toate avizele?

Dl. Mihai Busuioc

Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Multumesc.”

La conferinta de presa care a urmat sedintei in care a fost adoptata OUG 13/2017, ministrul Justitiei, Florin Iordache, a precizat ca ordonanta avea avizele de la Ministerul de Interne si de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese inca avizul CSM.

Sursa foto: AGERPRES FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri