Profesorul universitar Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceausescu, a declarat, intr-o emisiune de televiziune, ca printre studentii sai la Politehnica a fost si Liviu Dragnea, care a ramas repetent un an.

Mircea Oprean, profesor la Facultatea de Automobile a Politehnicii din Bucuresti, a precizat ca printre studentii sai s-a aflat si liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

La noi erau doua directii: asta pe care eram eu, cu transmisii automate, si o alta directie cu service, cu intretinere. El n-a venit pe directia mea, ca era mai greu, dar si asa a ramas repetent”, a spus Oprean.

Pe de alta parte, Oprean a spus ca nu a fost o facultate usoara. ”La Politehnica, cei mai buni sunt Facultatea de Automatica si Calculatoare, pe urma Electronica, iar pe locul trei suntem noi, Facultatea de Automobile. Suntem un vector de imagine pentru Politehnica si avem studenti foarte buni. Cam 20-25% dintre ei sunt exceptionali, mai mare dragul sa lucrezi cu ei”, a declarat Mircea Oprean.

Ginerele lui Nicolae Ceausescu, despre Miron Mitrea: Jos palaria!

O impresie mult mai buna a lasat Miron Mitrea. ”A fost un inginer foarte bun. La mine a luat 8 sau 9, dar este o materie foarte grea (transmisii pentru automobile - n.red.) Jos palaria!”, a spus profesorul.

Citeste si:
Paharul lui Ciolacu s-a umplut: Partidul lui Dragnea e ”prea mult”
Paharul lui Ciolacu s-a...

Si Adriean Videanu a fost studentul Facultatii de Automobile pe care a absolvit-o in 1987, insa la alta sectie decat cea la care preda Oprean.

Sursa foto: Agerpres / Liviu Sova

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri