Scrisoare deschisa catre liderul Grupului ALDE din Parlamentul European

Sebastian Burduja (foto), presedintele platformei de implicare civica si politica PACT, i-a adresat o scrisoare deschisa liderului Grupului Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, in care ii explica situatia politica din Europa si ii solicita excluderea partidului condus de Calin Popescu Tariceanu din grupul european ALDE, motivand ca acest partid nu mai este un reprezentant demn si credibil al valorilor democratiei liberale sau al intereselor Romaniei si UE.

Textul integral al scrisorii deschise:

Domnule Guy Verhofstadt,


In aceste zile, Romania se afla intr-un punct de cotitura. De aproape un an de zile de cand a preluat puterea, actuala coalitie de guvernare si-a facut drept principala preocupare modificarea legilor justitiei, in sensul slabirii luptei impotriva coruptiei. Batalia pe care Romania a dus-o cu flagelul coruptiei in ultimul deceniu a fost de nenumarate ori elogiata de institutiile europene si de partenerii strategici ai Romaniei. De altfel, actiunile ferme de combatere a coruptiei au reprezentat factorul determinant pentru acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana si NATO. Astfel, slabirea acestora ar fi sinonima cu apropierea noastra de regimurile iliberale si autoritare pe care si Dvs. le-ati criticat deseori. Pentru multi dintre noi, cei care luptam pentru apararea valorilor democratiei si ale liberalismului, discursul Dvs. din Parlamentul European in prezenta lui Viktor Orban din 26 aprilie 2017 reprezinta un reper in ceea ce priveste condamnarea fara echivoc a ascensiunii politicilor de factura iliberala in Uniunea Europeana.


Cetatenii Romaniei se confrunta cu numeroase probleme: tara noastra are a doua cea mai mare rata a emigratiei dupa Siria, aproape jumatate din elevii romani sunt analfabeti functional si aproape 40% dintre romani nu au apa curenta. Cu toate acestea, pentru actuala coalitie de guvernare, prioritatea o reprezinta modificarea legilor justitiei. Reamintim ca perspectiva slabirii legislatiei impotriva coruptiei prin faimoasa OUG 13 a scos la inceputul anului in strada peste 600.000 de romani – cele mai mari proteste din Romania de la caderea regimului comunist. De asemenea, subliniem ca atat prevederile OUG 13, cat si amendamentele pe care actuala majoritate parlamentara le aduce legilor justitiei reprezinta modificari care favorizeaza doar infractorii si niciodata victimele (amnistie, gratiere) sau afecteaza independenta justitiei. Intrucat un numar insemnat de lideri ai celor doua partide de la putere sunt in acest moment in diverse faze ale cercetarii penale sau au fost condamnati (in frunte cu sefii celor doua partide, Liviu Dragnea - PSD si Calin Popescu Tariceanu - ALDE), suntem indreptatiti sa credem ca singura justificare pentru acest asalt asupra luptei impotriva coruptiei este satisfacerea interesului lor personal. Acest fapt este unul de o gravitate exceptionala, transformand practic Romania intr-un stat capturat si plasand-o in grupul regimurilor iliberale precum Polonia si Ungaria.


Recent, ambasadele a sapte tari din Uniunea Europeana (Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Olanda si Suedia) au atras atentia asupra riscurilor adoptarii acestor modificari legislative. Salutam pozitia celor sapte tari si consideram ca aceasta vine in acord cu vointa populara din Romania, ai carei cetateni au iesit in strada constant pe parcursul acestui an pentru a-si manifesta sustinerea fata de continuarea luptei impotriva coruptiei.
Din nefericire, unul dintre promotorii anihilarii independentei justitiei din Romania este chiar partidul condus de Calin Popescu Tariceanu, ALDE, partid afiliat grupului european cu acelasi nume pe care il reprezentati. Initiativele partidului domnului Tariceanu au drept efect slabirea luptei impotriva coruptiei, pozitionandu-l astfel drept un inamic al statului de drept din Romania. De altfel, discursul domnului Tariceanu a devenit unul eurosceptic si admirativ fata de regimurile iliberale, acesta declarand recent: “Pentru mine, Polonia este o tara care merita toata admiratia, pentru ca stie sa-si respecte valorile, traditiile, independenta si suveranitatea”.

Citeste si:
Proiectul care vrea sa aduca mai multa Romanie in Europa. Si invers
Proiectul care vrea sa aduca...


Salutam decizia Comisiei Europene de a declansa Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, ca reactie la gravele derapaje care au avut loc recent in Polonia cu privire la sistemul de justitie. Suntem si in acest caz in deplin acord cu aprecierea dumneavoastra: “principiile democratiei liberale trebuie aparate”.


Din aceste motive, consideram ca partidul condus de domnul Tariceanu a devenit din pacate doar un vehicul de satisfacere a intereselor oculte ale unor politicieni cu probleme penale si un instrument de sabotare a luptei anti-coruptie. Acest partid nu doar ca nu mai apara valorile democratiei liberale, ci le incalca cu buna stiinta, dupa modelul practicilor din Polonia si Ungaria, regimuri pentru care domnul Tariceanu isi exprima, in mod asumat, admiratia. De aceea, consideram ca singurul element pe care il mai au in comun partidul condus de domnul Calin Popescu Tariceanu si grupul european la care este afiliat si pe care il reprezentati este doar denumirea – ALDE.


Va solicitam in acest sens sa propuneti grupului Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa din Parlamentul European excluderea partidului condus de domnul Calin Popescu Tariceanu din randurile sale. Prin actiunile si discursul sau, acest partid nu mai poate fi un reprezentant demn si credibil nici al valorilor democratiei liberale si nici al intereselor Romaniei si Uniunii Europene.

Cu consideratie,

Citeste si:
Cum repornim economia? Experții răspund la Wall Street Financial Forum
Cum repornim economia?...

Sebastian Burduja
Presedinte PACT

PACT este o platforma civica si politica de centru–dreapta, care incurajeaza implicarea cetatenilor din tara si din diaspora in deciziile comunitatilor lor si promoveaza libertatea economica, dezvoltarea regionala si consolidarea democratiei romanesti in NATO si UE.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri