Coduri penale: PNL va sesiza Comisia de la Venetia / Liberalii depun motiune impotriva ministrului Finantelor

Liberalii demareaza procedurile de sesizare a Comisiei de la Venetia prin intermediul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la modificarile aduse Codurilor penale, a anuntat presedintele PNL, Ludovic Orban, scrie Agerpres.

"Astazi, am hotarat ca PNL sa demareze procedura de sesizare a Comisiei de la Venetia prin intermediul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, mai precis Comisia de monitorizare si Comisia juridica, in privinta propunerilor de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala. Consideram absolut necesar ca si pe aceste proiecte de modificare sa existe un punct de vedere exprimat de Comisia de la Venetia. Apelam la aceasta procedura pentru ca, din pacate, majoritatea parlamentara a refuzat si de aceasta data solicitarea formulata de grupul parlamentar al PNL, si anume aceea ca conducerea Parlamentului, inainte de dezbatere si adoptare a modificarilor propuse, sa sesizeze Comisia de la Venetia", a spus Orban la finalul sedintei Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Parlament.

El a subliniat ca demersul este "cat se poate legitim si de normal intr-o tara care face parte din Uniunea Europeana".

Orban a amintit ca PNL a reusit sesizarea Comisiei de la Venetia prin intermediul Comisiei de monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei asupra modificarilor la legile justitiei.

PNL, motiune impotriva lui Teodorovici

De asemenea, Orban a anuntat ca liberalii vor depune saptamana aceasta la Camera Deputatilor o motiune simpla impotriva ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, care are la baza tentativa de nationalizare a pilonului II de pensii, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Orban: Guvernul trebuie să decidă compensațiile către cei păgubiți...
Orban: Guvernul trebuie să...

"PNL a luat decizia de a depune in cursul acestei saptamani o motiune impotriva ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, la Camera Deputatilor. Motiunea indreptata impotriva ministrului Finantelor are la baza tentativa de nationalizare a pilonului II de pensii, executia bugetara catastrofala pe primul trimestru si schimbarea la fata a lui Eugen Teodorovici care una spunea cand nu era ministru al Finantelor si face totul impotriva a ceea ce spunea cand nu era ministru al Finantelor", a tinut sa precizeze Orban.

El a anuntat ca liberalii pregatesc o motiune simpla saptamana viitoare si impotriva ministrului Economiei.

"Am aprobat depunerea in cursul saptamanii viitoare a unei motiuni impotriva ministrului Andrusca, ministrul Economiei din Guvernul PSD - ALDE. Motiunea va fi depusa la Senat", a precizat Ludovic Orban.

Citeste si:
Guvernul Orban 2 vrea sa modifice Codurile penale si legile Justitiei
Guvernul Orban 2 vrea sa...
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri