Comisia de regulament a Camerei Deputatilor a adoptat marti un raport favorabil pentru o serie de modificari ale regulamentului acestui for legislativ, care se refera la masuri ce pot fi luate impotriva parlamentarilor care perturba activitatea din plen, scrie Agerpres.

Propunerile de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor apartin presedintelui comisiei, Eugen Nicolicea.

Ce patesc deputatii care deranjeaza dezbaterile in plen

"Este interzisa perturbarea activitatii parlamentare, proferarea de insulte sau calomnii, atat de la tribuna Camerei, cat si din sala de sedinte a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului. Presedintele de sedinta cheama la ordine deputatul care tulbura dezbaterile sau creeaza dezordine. In cazul in care, dupa chemarea la ordine, deputatul continua sa se abata de la regulament sau impiedica in orice mod desfasurarea normala a lucrarilor, presedintele de sedinta retrage cuvantul, iar daca acesta persista dispune eliminarea din sala. Secretarul general asigura fara intarziere punerea in aplicare a unei astfel de masuri disciplinare cu ajutorul personalului DAI al Camerei Deputatilor", prevede propunerea lui Nicolicea.

Potrivit acesteia, in cazul in care tulburarea persista si se produce o perturbare a activitatii parlamentare, iar aceasta compromite continuarea dezbaterilor, presedintele de sedinta, in vederea restabilirii ordinii, suspenda reuniunea pentru o perioada de timp determinata sau o inchide. Aceasta se reia la convocarea presedintelui de sedinta.

In cazul in care deputatul tulbura sedinta intr-un mod grav sau perturba lucrarile Parlamentului in mod repetat, incalcand prevederile art. 232, Biroul permanent propune sanctiunea corespunzatoare, mai stipuleaza proiectul.

Nicolicea a mai propus introducerea unei sanctiuni pentru deputatii care tulbura dezbaterile: "Fara a aduce atingere dreptului de vot in sedinta de plen si, sub rezerva respectarii stricte a regulilor de conduita, suspendarea temporara a participarii deputatului la o parte sau la toate activitatile Parlamentului pentru o perioada cuprinsa intre doua si treizeci de zile lucratoare".

Bannerele si pancartele, interzise

Un alt articol prevede ca este interzisa desfasurarea de bannere si pancarte in plen.

Raportul comisiei urmeaza sa fie aprobat de plenul Camerei Deputatilor pentru a putea fi aplicat, iar acest lucru se va intampla cel mai probabil in luna septembrie, in sesiunea ordinara.

Sursa foto: Agerpres / Mihai Poziumschi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri