Gabriela Firea sustine ca isi va duce la bun sfarsit mandatul de la Primaria Generala, iar bilantul primilor doi ani de activitate, prezentat in ultimele zile prin materiale video, nu este un exercitiu de imagine, scrie Ziare.com.

"In ciuda incercarilor adversarilor politici de a-l minimaliza, etichetandu-l ca simplu exercitiu de imagine, demersul meu a avut ca unica motivatie respectul pentru bucuresteni si nu este menit sa potenteze vreo candidatura a mea la alegerile europarlamentare sau prezidentiale, asa cum s-a tot speculat in ultima perioada.

Vreau sa fie clar pentru toata lumea - imi voi duce mandatul de primar la bun sfarsit si nimic nu ma va putea abate din acest drum", a scris Firea pe Facebook.

Primarul Capitalei a mentionat ca, daca nu ar fi realizat acest demers, publicul ar fi luat contact "doar cu asa-zisele bilanturi" facute de Opozitia din Consiliul General, pe care le-a numit "doar niste atacuri politice, bazate pe distorsionari ale adevarului, informatii scoase din context si afirmatii tendentioase".

"Am prezentat, succint, in ultimele zile, prin intermediul unor materiale video, ceea ce eu si echipa mea am realizat in primii doi ani de mandat, precum si proiectele pentru perioada urmatoare. Nu ne-am laudat, ci doar am prezentat cu onestitate lucrurile pe care le-am facut in domeniile pe care noi le consideram prioritare pentru Bucuresti", a mai spus Firea.

Edilul general a admis ca nu au fost rezolvate toate problemele Bucurestiului, "multe dintre ele cronicizate de-a lungul timpului", dar a dat asigurari ca actuala administratie se straduieste sa gaseasca "cele mai eficiente solutii".

In opinia sa, "numai cineva rau intentionat sau care nu are contact cu realitatile din oras" poate spune ca nu s-au facut progrese.

"Sunt, totusi, primar general de doar doi ani, nu de 20, un termen mult prea scurt pentru ca proiectele si initiativele noastre sa fie finalizate. As vrea sa le multumesc pe aceasta cale consilierilor generali de la PSD si ALDE, care si-au facut cu onestitate si consecventa datoria fata de bucuresteni in acesti doi ani, precum si directorilor din Primarie, consilierilor si colaboratorilor mei, care mi-au fost alaturi in elaborarea, sustinerea si implementarea proiectelor. Iar bucurestenilor le garantez ca si in urmatorii doi ani voi munci zi-lumina pentru a obtine rezultatele pe care le-am promis. Si, in ciuda tuturor piedicilor si amenintarilor, a pesimistilor, adversarilor si detractorilor, le voi obtine!", a precizat Firea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri