Biroul Executiv al PNL a aprobat semnarea unei aliante cu PACT, inainte de alegeri, a anuntat Ludovic Orban in cadrul unei declaratii de presa.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni ca protocolul de fuziune dintre PACT si PNL va fi definitivat zilele urmatoare, urmand ca acest document sa fie supus aprobarii forurilor statutare ale celor doua partide.

"O echipa formata din secretarul general al partidului, Robert Sighiartau, domnul presedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, si subsemnatul am fost mandatati de Biroul Executiv sa demaram negocierile de integrare in PNL a Partidului Actiunea Civica a Tinerilor condus de domnul presedinte Sebastian Burduja. Am purtat discutiile cu viitorii nostri parteneri si astazi am prezentat in BEx rezultatele negocierilor purtate si am luat decizia sa demaram procedurile de integrare a Partidului Actiunea Civica a Tinerilor, condus de presedintele Sebastian Burduja, in PNL. Protocolul de fuziune va fi definitivat in zilele urmatoare, urmand sa fie supus aprobarii forurilor statutare ale celor doua partide, astfel incat sa finalizam aceasta procedura prin care tinerii extrem de bine pregatiti, care au dat semnale extrem de serioase ca vor sa se implice in actul de decizie politica la nivel national, sa contribuie cu toata competenta si energia pe care o au la indreptarea Romaniei intr-o directie buna, sa devina membri ai PNL si sa fie reprezentati la nivelul tuturor structurilor de conducere ale PNL", a spus Orban, dupa Biroul Executiv al PNL, scrie Agerpres.

La randul sau, presedintele PACT, Sebastian Burduja, a sustinut ca aceasta fuziune este "cea mai importanta miscare intre doua forte politice in Romania anului 2019".

"Suntem doua forte politice complementare cu valori comune. PACT pentru Romania inseamna, pe de-o parte, o echipa de experti pregatiti la cel mai inalt nivel si la universitati de prestigiu si la companii si la institutii internationale, inseamna o retea in diaspora de mii sau zeci de mii de romani, cea mai intinsa organizatie in diaspora este Liga studentilor romani din strainatate pe care am fondat-o acum zece ani si aducem acest plus al campaniilor purtate in Romania profunda, in zone complicate, impotriva PSD din 2016", a afirmat el.

Europarlamantare 2019: Peste...
Citeste si: Lista candidatilor aflati in lupta pentru voturi la europarlamentare

PACT este o platforma civica si politica de centru–dreapta, care incurajeaza implicarea cetatenilor din tara si din diaspora in deciziile comunitatilor lor si promoveaza libertatea economica, dezvoltarea regionala si consolidarea democratiei romanesti in NATO si UE.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Mesaj pentru romanii care vor sa emigreze: Fara voi, meciul e pierdut!