Ieri, Romania a dat o lectie de democratie, chiar si unor tari mult mai puternice din Europa. Cu o prezenta masiva la vot, chiar si cu sincopele (de neiertat, de altfel), din diaspora, si cu o masiva mobilizare online, romanii au reusit sa transforme o zi de vot intr-o fiesta pe retelele de socializare si nu numai.

Daca ieri ai intrat pe Facebook si ai mai mult de 20-30 de prieteni, este imposibil sa nu fi vazut cel putin cateva postari despre evenimentul zilei si indemnuri de “a vota”. Internetul a abundat de imagini de la sectii, clipuri cu oameni stand la cozi si, mai ales, chipuri luminoase care se fotografiau cu stampila de pe buletinul de vot.

“Nu trimite nuduri…trimite stampila!”, posta o domnisoara, ieri, pe Facebook, in timp ce altcineva spunea, aproape serioasa, ca inainte de orice “date” va cere “pretendentului” buletinul, sa vada daca a votat. Si daca nu, s-a descalificat din start.

Aceasta este, insa, doar varful piramidei. Foarte multe business-uri, dintre care unele care pot fi considerate chiar “hipsteresti” sau cel putin pentru tineri, au oferit reduceri sau chiar gratuitati celor care faceau dovada votului – cafenele, restaurante, agentii de turism sau chiar baruri si cluburi, toate s-au inrolat intr-un efort comun, nevorbit, pentru a indemna publicul sa iasa la vot.

Apoi, un alt segment extrem de interesant si puternic a intrat in hora – influencerii. Daca in Statele Unite ale Americii acestia joaca de ceva ani un rol deseori decisiv in optiunile de vot si indemnurile de a vota pentru populatie, in Romania, cu mici exceptii (precum Tudor Chirila), influencerii, bloggerii si vloggerii prefera sa ramana neutri.

Ieri insa, acestia au iesit din amortire si, fara indoiala, au jucat un rol important in mobilizarea tinerilor. Vloggerul Selly (18 ani) a postat, de exemplu, de trei ori indemnuri de a iesi la vot. Tanarul are peste 2,1 milioane de abonati pe YouTube.

Artisti romani precum Inna, Ruby, Deliric, Delia (cu repost de la Ana Morodan), Macanache, Smiley si altii s-au mobilizat, de asemenea, invitand oamenii sa iasa la vot. Este pentru PRIMA OARA in Romania cand nume puternice, influente, din show-biz-ul romanesc, s-au aliniat cu un mesaj la unison – VOTATI.

Si romanii au votat. Si, cel mai important, multi s-au simtit “cool” sa o faca, sa posteze apoi fotografii cu ei pe retelele sociale, sa “stranga like-uri” si, implicit, sa motiveze si pe altii sa iasa din casa, sa stea la cozi si sa puna stampila pe buletinul de vot.

Puterea inertiei si a exemplului – forte pe care PSD nu le stapaneste sub nicio forma si care, pana la urma, au doborat (cel putin la Europarlamentare) partidul de guvernare.

Gigantii adormiti s-au trezit – tinerii din marile orase universitare. Atentie insa – urmeaza inca trei scrutine EXTREM de importante in 2019 si in 2020. Daca, insa, tinerii se vor obisnui cu exercitarea acestor drepturi democratice, Romania va reusi, in sfarsit, la 30 de ani de la Revolutie, sa intre pe un fagas normal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri