Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, sambata, pe ambasadorul agreat al SUA la Bucuresti, Adrian Zuckerman, in vederea prezentarii copiei scrisorii de acreditare, context in care oficialul roman a reamintit obiectivul, de mare importanta pentru cetatenii romani, al accederii tarii noastre in Programul Visa Waiver.

Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Bogdan Aurescu a transmis ambasadorului SUA urari calduroase de bun-venit cu ocazia revenirii acestuia in Romania, exprimand satisfactia partii romane pentru mentinerea neintrerupta a reprezentarii diplomatice americane, la nivel de ambasador, la Bucuresti, scrie Agerpres.

De asemenea, ministrul i-a urat noului ambasador mult succes in indeplinirea mandatului sau si l-a asigurat de tot sprijinul MAE si al sau personal in acest scop.

"Bogdan Aurescu a evocat soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, in plina dezvoltare si aprofundare, in special dupa intrevederea foarte substantiala si de succes, din luna august a acestui an, dintre Presedintele Klaus Iohannis si Presedintele Donald Trump. Cu prilejul intalnirii la cel mai inalt nivel, domeniile Parteneriatului Strategic, de interes prioritar comun, au fost extinse, iar ministrul Bogdan Aurescu a aratat ca este necesar un proces continuu de follow-up, care sa permita implementarea deplina a deciziilor strategice adoptate, inclusiv in domeniul securitatii energetice si in domeniul 5G", se arata in comunicat.

Totodata, cei doi oficiali au realizat o trecere in revista a prioritatilor din relatia bilaterala, in pregatirea dialogului politico-diplomatic din 2020, cand se vor implini 140 de ani de la stabilirea relatiilor bilaterale, in acest context, Bogdan Aurescu reamintind aspectele abordate in discutia recenta foarte buna cu secretarul de stat al SUA.

Citeste si:
Basescu: Scutul de la Deveselu a devenit mai actual ca oricand
Traian Basescu: In momentul...

Ministrul afacerilor externe a exprimat convingerea ca, prin implicarea activa a celor doua parti, va putea fi organizata in viitorul apropiat o noua sesiune a Dialogului Strategic dintre Romania si SUA, punctand interesul partii romane pentru aprofundarea cooperarii si coordonarii pe toate aspectele tematice gestionate de grupurile de lucru bilaterale din cadrul acestuia.

"A existat, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la contextul regional de securitate, ministrul Bogdan Aurescu subliniind ca Romania este un aliat de incredere al SUA, deosebit de implicat si pro-activ in regiunea Marii Negre si a evidentiat necesitatea cresterii prezentei militare americane pe teritoriul Romaniei", conform comunicatului.

Sursa citata mentioneaza ca ministrul Bogdan Aurescu a reamintit obiectivul, de mare importanta pentru cetatenii romani, al accederii tarii noastre in Programul Visa Waiver.

In acelasi timp, a mentionat faptul ca societatea romaneasca este una dintre cele mai pro-transatlantice si pro-americane din Europa, iar tara noastra actioneaza in mod constant, in interiorul UE si al NATO, pentru intarirea legaturii transatlantice.

Citeste si:
Cum vad ambasadorii straini Romania, la 30 de ani de la Revolutie
Cum vad ambasadorii straini...

In comunicat se mai arata ca ambasadorul agreat Adrian Zuckerman a exprimat angajamentul sau ferm de a contribui la dezvoltarea puternica a Parteneriatului Strategic, subliniind aprecierea de care Romania se bucura din partea Presedintelui Donald Trump si la nivelul intregii Administratii a SUA si mentionand ca "Romania nu poate avea un prieten mai bun decat SUA".

Nu in ultimul rand, diplomatul american a remarcat transformarea remarcabila a Romaniei in cei 30 de ani de la Revolutia din 1989, tara noastra devenind unul dintre cei mai fermi aliati ai SUA, membru al NATO si UE, cu o democratie robusta, cu respect pentru principiile statului de drept si ale economiei de piata, se mai spune in comunicat.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
PSD se ofera sa intervina in criza iraniana