Băsescu crede că relaxarea măsurilor de izolare începând cu 15 mai este o mare eroare

Fostul preşedinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu, este de părere că relaxarea măsurilor de izolare din data de 15 mai constituie "o mare eroare", pentru că s-au făcut prea puţine teste, şi susţine că guvernanţii ar trebui să amâne pentru 15 iunie ridicarea restricţiilor, când ar trebui redeschise şi şcolile.

"Vă pregătiţi să faceţi o mare eroare! 15 mai este prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare pentru că s-au făcut prea puţine teste (...). Dacă în aceste condiţii veţi diminua restricţiile şi izolarea pe 15 mai, valul doi al pandemiei ar putea fi foarte puternic. Amânaţi pentru 15 iunie ridicarea restricţiilor şi implicit a stării de urgenţă, nu redeschideţi şcolile până pe 15 iunie. Eventual modelaţi unele măsuri prin următorul decret", scrie joi Băsescu pe pagina de Facebook.

TREBUIE crescut numărul testărilor

În opinia sa, ar trebui să crească masiv numărul de testări zilnice şi să fie reluate activităţile economice, dar cu respectarea normelor de siguranţă sanitară.

"Creşteţi masiv numărul de testări zilnice pentru a le da o şansă celor netestaţi, dintre care unii mor sufocaţi în casele lor, fără niciun fel de asistenţă medicală. Dispuneţi reluarea activităţilor economice, dar cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. În acest sens Direcţiile Sanitare vor da un aviz pentru orice activitate economică ce urmează a se relua/desfăşura în spaţiu închis. Nu este necesar aviz DSP pentru activităţile economice în aer liber, pe şantiere de construcţii", mai precizează fostul şef de stat, conform Agerpres.

Citește și Vela: După 15 mai nu va fi o relaxare să se poată organiza nunţi cu sute de persoane

Traian Băsescu mai afirmă că nu ar trebui reluate nici zborurile dinspre şi către destinaţii care au fost focare ale infecţiei cu SARS-CoV-2, menţionând că măsurile de carantină ar trebui întărite.

Recomandăm și Marcel Vela: Avem în analiză o relaxare a programului pentru persoanele de peste 65 de ani

Citeste si:
Rusia vrea să găzduiască competiții internaționale anulate din...
Rusia se oferă să găzduiască...

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Citește și
Campania electorală începe din 28 august. Modificări la depunerea candidaturilor
Setari Cookie-uri