Prim-ministrul Ludovic Orban, întrebat cum comentează faptul că premierul ungar, Viktor Orban, a postat pe Facebook o imagine a Ungariei mari, care îngloba şi Transilvania, a afirmat că „vrabia mălai visează", notează Agerpres.

Pe de altă parte, întrebat ce părere are despre punctul de vedere al deputatului PMP Marius Paşcan, care a cerut „plasarea UDMR în afara legii", Ludovic Orban a precizat că nu susţine astfel de măsuri.

„Partidul Naţional Liberal este un partid care susţine libertatea de asociere. Asta nu înseamnă că vom susţine vreodată proiecte de lege anticonstituţionale şi care afectează unitatea, indivizibilitatea, ceea ce este prevăzut în Constituţie. (...) România este una dintre ţările care asigură cele mai largi drepturi pentru minorităţile naţionale, lucru pentru care a fost apreciată atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional şi nu cred că sunt necesare astfel de proiecte (de scoatere a UDMR în afara legii - n.r.)", a declarat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă, la Academia Tehnică Militară.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a postat pe contul său de Facebook o imagine a globului pământesc de când Transilvania făcea parte din Ungaria, înainte de tratatul de la Trianon, după Primul Război Mondial.

Sursa foto: Facebook Viktor Orban


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Citește și
VIDEO Moțiunea simplă împotriva ministrului Vela, adoptată
Setari Cookie-uri