Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că există "o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională" pentru ca în România să nu fie un vid legislativ de trei zile după expirarea stării de urgenţă şi aceasta se află doar la preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

"Ne pregătim să întâmpinăm, la sfârşitul acestei săptămâni, zilele prostiei Guvernului PNL. După cum ştiţi, deşi exista mesajul preşedintelui Iohannis în spaţiul public de peste 20 de zile, cum că începând cu 15 mai se va înceta starea de urgenţă, Guvernul nu a fost în stare până în ceasul al doisprezecelea să vină cu un act normativ care să statueze legal starea de alertă. Într-un final, Guvernul recunoaşte că a greşit şi încearcă să repare această uriaşă prostie pe care a făcut-o, singura problemă pe care o au este că trebuie să repare legal şi constituţional această prostie şi nu să vină iarăşi cu un act normativ care să fie contestabil sau atacabil.(...) Pe fond, există o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională, din ceea ce am aflat şi noi de la specialiştii în drept constituţional, şi aceasta se află doar la preşedintele Iohannis. Îl aşteptăm să iasă şi să propună ceea ce trebuie propus, pentru a nu avea aceste trei zile neacoperite de un cadru legislativ", a spus Romaşcanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Întrebat dacă PSD îi cere, concret, preşedintelui Iohannis să prelungească starea de urgenţă pentru a nu fi vid legislativ timp de trei zile, Romaşcanu a spus: "Dumnealui ştie mai bine. Nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui, dar are măsuri la dispoziţie pentru a acoperi aceste trei zile de vid legislativ. Orice altă măsură este neacoperitoare sau ilegală. O stare de alertă dată prin hotărâre de Guvern, conform hotărârii Curţii Constituţionale, nu acoperă limitările de drepturi şi o ordonanţă de urgenţă este neconstituţională".

Din 15 mai, România iese din starea de urgență și intra în stare de alertă. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri