Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă, în contextul evoluţiei actuale a pandemiei, a anunţat, joi, la Piteşti, ministrul Nelu Tătaru.

"După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă", a declarat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Nelu Tătaru a precizat că propunerea va fi de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile.

Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe între teritoriul României, începând din data de 16 august.

Citeste si:
Alin Stoica: Nu se prelungește starea de alertă din Sectorul 1
Alin Stoica: Nu se...
Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri