Într-o conferință de presă din 23 septembrie, Klaus Iohannis, președintele României, a declarat făptul că nu e momentul prielnic pentru majorarea pensiilor și a salariilor profesorilor.

UPDATE:

Klaus Iohannis a explicat faptul că își dorește creșterea pensiilor propusă prin rectificarea bugetară votată în Parlament de PSD, dar spune că aceasta aduce după sine un scenariu de groază.

El susține că există responsabili din Comisia Europeană au anunțat că, în cazul în care această lege va intra în vigoare, România nu va mai avea acces la 3 miliarde de euro din fonduri europene.

„Există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus franc. Dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene și asta pentru că încălcăm mai multe prevederi ale tratatului.

Agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în unul mult mai rău dacă aceste cheltuieli imense ar fi operate. Nemaivorbind de faptul că pentru aceste cheltuieli nu există bani. Dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blocheaza miliarde europene, dacă ratingul de țară va fi retrogradat și dacă noi nu mai avem de unde să luăm bani. La un rating prost, nu mai vine nimeni să ne dea bani. E un scenariu de groază.

Oricât ne-am dori aceste creșteri, ele vor putea fi făcute doar după ce ieșim din această criză economică și stabilizăm finanțele țării.”

Declarația sa e făcută în contextul în care în 22 septembrie, Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului de stat după ce aceasta a fost modificată de PSD. Rectificarea a fost votată de PSD, ALDE, Pro România și UDMR, chiar dacă Guvernul Orban și Florin Cîțu au criticat modificările, în special pe cea care privește mărirea punctului de pensie de la 1.265 la 1.775 de lei.

El a fost întrebat dacă va promulga rectificarea bugetară care privește, printre altele, mărirea pensiilor cu 40%. Acesta a lăsat de înțeles că nu va face acest lucru.

„E o chestie pe care am mai discutat-o și pe care sigur o să o mai discutăm. E de dorit să crească pensiile și să crească salariile profesorilor. Sunt lucruri pe care și eu, și Guvernul ni le dorim. Deja primii pași s-au făcut, pensiile au fost crescute cu 16%, alocațiile au fost deja crescute cu 20%. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ține cont de contextul în care ne aflăm. Suntem în pandemie, suntem în criză economică.

Ceea ce ieri, a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil, ar împovăra bugetul pentru anul viitor cu 6% din PIB. Acest spațiu fiscal nu există. Ar trebui să luăm bani în altă parte pentru a da în această zonă. Banii fost reduși la un minim de peste tot. Așadar, chiar dacă ne dorim ca aceste creșteri să intre în vigoare, trebuie să așteptăm momentul prielnic, care acum, din păcate, nu este.”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri