Vlad Voiculescu, copreşedintele USR PLUS, care ar urma să preia funcţia de viceprimar al Capitalei după validarea mandatului de consilier general, a transmis viitorilor primari de sector de la alte formaţiuni care vor fi validaţi în funcţii că "bairamul s-a terminat, furtul din banul public s-a terminat", iar responsabilii pentru fapte de corupţie din Primăria Generală şi cele de sector vor trebui traşi la răspundere.

"Celor câţiva primari de la alte partide care, după toate probabilităţile, iată, ar putea să rămână în funcţie, domnul Negoiţă, domnul Băluţă, posibil domnul Piedone, le transmit că banchetul s-a terminat, bairamul s-a terminat. Chiar de vor reuşi să facă majorităţi, ceea ce nu le doresc şi nu le doresc bucureştenilor în Consiliul Local, nu vor avea o Primărie Generală şi, în general, nu vor avea partenerii pe care i-au avut în vremea de tristă amintire a PSD. Bairamul s-a terminat, furtul din banul public s-a terminat. Dacă ştiu că sunt corupţi, mai bine să plece singuri. Nu va exista niciun caz în care un caz de corupţie, găsit într-unul dintre spitale, într-una dintre şcoli, într-una dintre grădiniţe, în orice altă instituţie a Primăriei Municipiului Bucureşti şi presupunerea mea este că şi a primăriilor de sectoare şi promisiunea e că, cel puţin, în Sectoarele 1, 2 şi 6, orice caz de corupţie va merge către Parchet", a declarat Vlad Voiculescu, luni, într-o conferinţă de presă.

Retail jobs

El subliniat că responsabilii acestor fapte vor trebui traşi la răspundere.

Atât Gabriela Firea pentru cheltuirea banilor bucureştenilor pentru campania electorală mascată la multe televiziuni şi la multe radiouri, din banii Primăriei, până în ultima zi de campanie, chiar după ce Biroul Electoral spusese foarte clar că este ilegal, va trebui să răspundă pentru asta, sper că inclusiv patrimonial. Pentru că banii bucureştenilor care au fost aruncaţi pe fereastră, iată, şi fără rezultat, trebuie recuperaţi.

Vlad Voiculescu

În context, el a transmis partenerilor de la PNL Bucureşti că au în reprezentanţii USR PLUS "un partener loial", atât timp cât se păstrează principiile de guvernare locală discutate cu aceştia.

"Celor din Primărie, mai ales din domeniile Sănătate şi Educaţie şi celalalte de care mă voi ocupa direct, le transmit că, dacă sunt oameni cinstiţi care vor să facă treabă în continuare, nu au nimic a se teme, dacă sunt corupţi, ar trebui să plece acum. Dacă au săvârşit vreun act de corupţie în ultimii ani, ar trebui să plece acum, dacă au colegi corupţi o să trebuiască să spună lucrul ăsta", a declarat Voiculescu.

Citeste si:
Dan Barna, acuzat că „ia bani de la săraci și dă la bogaţi”
Dan Barna, acuzat că „ia bani...

El a adresat un mesaj şi cadrelor medicale din spitalele din Bucureşti.

"Celor din spitale, medicilor, care, poate, au fost minţiţi că se intenţionează privatizarea spitalelor de stat sau închiderea unor spitale sau împiedicarea în orice fel a performanţei, le spun să nu asculte de aceste lucruri. Le spun că nu e cazul, nu au nimic a se teme, din contră, o să încurajăm performanţa la orice nivel, indiferent de preferinţele politice ale unui medic, ale unei asistente, ale unui manager de spital, fie că au fost pronunţate sau nu. Mă interesează performanţa şi felul în care putem să slujim cetăţeanul şi atâta tot ", a mai afirmat Voiculescu.

Sursa foto: Agerpres
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri