Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că noul an universitar va fi "cel mai dificil" din 1989 încoace, în contextul pandemiei de COVID-19, informează Agerpres.

"Marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind, fără îndoială, cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanţare socială necesare în contextul crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19 îngreunează un proces educaţional în care mentoratul are un rol central. Sunt totuşi convins că veţi găsi modalităţile cele mai bune de a asigura atât calitatea actului educaţional, cât şi protejarea comunităţii academice de riscul contaminării cu noul coronavirus", a afirmat şeful statului, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale".

El a subliniat că anul acesta va fi greu pentru actul cultural în general, în contextul în care sălile de spectacol au fost închise luni de zile, iar măsurile menite să ţină sub control epidemia nu vor permite revenirea deplină la normalitate în perioada imediat următoare.

"Există o legătură indisolubilă între artele spectacolului şi public. Apreciez în mod deosebit sacrificiul pe care îl face comunitatea artistică pentru a contribui la siguranţa întregii societăţi. În acelaşi timp, sunt conştient că există o nevoie reală de sprijin pentru instituţiile de cultură, actori, regizori, cineaşti şi creatori de conţinut media şi tocmai de aceea mă aflu într-un dialog constant cu autorităţile guvernamentale responsabile pentru a găsi soluţii adecvate acestui segment profund afectat de pandemie.
Împreună, Guvern, alte autorităţi, creatori din toate domeniile artelor şi industriilor culturale şi, nu în ultimul rând, mediul academic, aveţi responsabilitatea de a gândi şi a relansa domeniul cultural. Vom avea de remediat nu doar daunele provocate de pandemie, ci şi unele decalaje de ordin sistemic, care au făcut ca în România consumul cultural să fie, în ultimul deceniu, cu mult sub media Uniunii Europene", a spus Iohannis.

Sprijin mai mare pentru cultură din partea statului și mediului privat

Potrivit preşedintelui, post-pandemie, eforturile de relansare economică vor trebui să fie însoţite de un mai mare sprijin oferit culturii, atât de stat, cât şi de mediul privat.

"Acesta este mesajul de încurajare pe care doresc să-l transmit studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, precum şi studenţilor din celelalte universităţi şi facultăţi de arte din România. Educaţia prin artă este, la urma urmei, un pilon esenţial în construirea unei Românii cu adevărat educate", a adăugat Klaus Iohannis.

El a arătat că a ales să participe la deschiderea anului universitar la UNATC având în vedere că aceasta "a modelat" cultura recentă a României.

"Prin intermediul absolvenţilor săi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică a modelat cultura recentă a României şi a canalizat efortul creativ al unor personalităţi care au făcut cinste ţării noastre pe plan internaţional", a evidenţiat Iohannis.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri