Premierul Ludovic Orban ia în calcul să-și dea demisia

Premierul în exercițiu, Ludovic Orban, ia în calcul o posibilă demisie de la șefia executivului, indică surse politice pentru G4Media.

Decizia vine în contextul în care liberalii au pierdut alegerile din 6 decembrie, dar și după întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu Președintele Klaus Iohannis. Potrivit sursei citate, Șeful Statului i-ar fi reproșat premierului că nu a gestionat în mod corespunzător pandemia de COVID-19, aspect care a fost vizibil în cadrul rezultatelor la alegerile de duminică.

Raluca Turcan, actualul vicepremier, ar putea fi cea care ar ocupa funcția de premier interimar.

Sursa foto: Agerpres

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri