Negocierile pentru constituirea coaliției de guvernare au fost sistate

Negocierile pentru Parlament și Guvern au fost sistate. Din cauza neînțelegerilor privind șefia Camerei Deputaților, USR PLUS va merge la Cotroceni cu propunerea de premier în persoana lui Dacian Cioloș. În acest sens, președintele ar putea avea un rol major, deoarece ar putea grăbi discuțiile între partide, pentru soluționarea blocajului politic.

Reprezentanţii celor trei formaţiuni - PNL, USR PLUS şi UDMR au început să sosească, în jurul orei 10:00, la Vila Lac, pentru reluarea negocierilor în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare şi a coaliţiei de guvernare, scrie Agerpres.

Discuţiile între reprezentanţii celor trei formaţiuni au început pe 13 decembrie, dimineaţa, pe trei paliere: program de guvernare, structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare.

În cadrul discuţiilor purtate, echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare.

"Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole", se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR.

Citeste si:
Cum vor fi renegociate chiriile din spațiile de retail după pandemie
Care sunt noile puncte de...

Totodată, potrivit comunicatului menţionat, "s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii".

"Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România", se mai precizează în comunicat.

De asemenea, reprezentanţi angrenaţi în negocierile referitoare la programul de guvernare au anunţat că au ajuns la înţelegere cu privire la capitolul Digitalizare al programului.

Europarlamentarul PLUS Dragoş Pîslaru a scris pe pagina sa de Facebook: "Fum alb pe primul capitol din Programul comun de Guvernare al coaliţiei USR PLUS-PNL-UDMR". "Şi ce capitol fain pentru o revoluţie a bunei guvernări - capitolul legat de digitalizare!!! Suntem pe drumul cel bun pentru o Românie orientată spre viitor", a afirmat Pîslaru.

Citeste si:
SURSE: De ce au eșuat negocierile pentru guvernul Cîțu
SURSE: De ce au eșuat...

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au avut deja o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a discuta despre formarea viitoarei coaliţii de guvernământ.

De asemenea,pe 14 decembrie, la Palatul Cotroceni, vor avea loc consultări ale şefului statului cu reprezentanţii formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele Iohannis i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.

Sursa foto: USR PLUS/ Facebook

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri