Cine este Cătălin Drulă, propunerea USR PLUS pentru șefia Camerei Deputaților

Cătălin Drulă este propunerea USR PLUS pentru șefia Camerei Deputaților, potrivit unui anunț venit din partea lui Dan Barna, care a făcut un pas înapoi de la această funcție mult râvnită.

Cine este Cătălin Drulă, propunerea pentru șefia Camerei Deputaților

„Încercăm o nouă soluţie. Propunem o altă candidatură la conducerea Camerei Deputaţilor. O să-l propun pe Cătălin Drulă, liderul deputaţilor USR. De asemenea, propune ca eu, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor să intrăm ca vicepremieri şi să dăm dovadă de responsabilitate”, a transmis azi Dan Barna.

Cătălin Drulă este în prezent Vicepreședinte USR, membru al Biroului Național USR și Deputat de Timiș.

La bază, Cătălin Drulă este inginer software, absolvent al Universității din Toronto (Canada), unde s-a remaracat prin dezvoltarea unor noi platforme de comunicare, scrie adevarul.ro. Ulterior, s-a întors în România unde s-a implicat în Asociația ProInfrastructura, cel mai activ ONG din domeniu, care realizează filmări aeriene ale șantierelor de construcții și monitorizează progresul lor.

În negocierea pentru formarea noului Guvern, numele lui Cătălin Drulă a fost vehiculat ca propunere de ministru al Transporturilor, mai consemnează sursa citată.

Citeste si:
Planuri mărețe: Clotilde Armand și ministrul Transporturilor vor să...
Planuri mărețe: Clotilde...

Drulă este un membru loial din tabăra care îl susține pe Dan Barna, fiind și cel care a coordonat campania electorală la alegerile parlamentare din 2019, dar și pe cea pentru alegerile prezidențiale din același an, în care a candidat Barna.

Sursa foto: Agerpres
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri