Iohannis: Dacă PNL, USR PLUS şi UDMR se înţeleg şi vin cu o propunere o voi accepta

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu ştie ce negociază PNL, USR PLUS şi UDMR în privinţa candidatului pentru mandatul de prim-ministru, adăugând că, dacă aceste partide se vor înţelege, va accepta propunerea pe care o vor face, indiferent care va fi această nominalizare, scrie Agerpres.

"Este posibil să se înţeleagă în coaliţia de dreapta şi să vină cu o propunere, asta aştept eu, ca şi preşedinte, să se formeze o majoritate şi să propună un nume. Dacă se înţeleg PNL, USR PLUS şi UDMR şi vin cu o propunere o voi accepta, că este Orban îl accept, că este Cîţu îl accept sau să fie altcineva. Nu ştiu pe cine negociază ei acolo, dar la urmă vor veni să propună ceva. Este prima variantă şi sper să meargă repede mai departe. Să avem puţină răbdare, să urmărim aceste negocieri fără să încerce fiecare să se implice prin articole de presă sau prin intervenţii", a spus şeful statului.

Şeful statului a spus că în orice altă situaţie preşedintele face consultări cu partidele politice şi "are deplina libertate să desemneze o persoană despre care crede că va coagula o majoritate ca să fie votat un Guvern".

"Aceste lucruri sunt foarte clare, au fost discutate chiar în mai multe rânduri de CCR şi nu există niciun dubiu. Deci, acel narativ al PSD că ei au câştigat alegerile şi deci trebuie să primească premierul este unul pur şi simplu fals", a afirmat Iohannis.

El a susţinut că nu crede că PSD ar putea să boicoteze prima şedinţă a noului Parlament.

Declaraţia a fost făcută de Iohannis, după ce a participat la un eveniment organizat la Bolintin Vale cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naţionale de împădurire "O pădure cât o ţară".

Preşedintele Iohannis a semnat decretul privind convocarea noului Parlament pe 21 decembrie

Citeste si:
Klaus Iohannis: Clasa politică trebuie să accelereze reformele...
Klaus Iohannis: Clasa...

Potrivit decretului, Legislativul rezultat în urma alegerilor din 6 decembrie este convocat pe 21 decembrie, la ora 12,00, la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la Palatul Cotroceni, că va convoca pe 21 decembrie noul Parlament.

Sursa foto: Drop of Light / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri