Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, sâmbătă, informaţiile potrivit cărora există în partid nemulţumiri legate de modul în care conduce negocierile, afirmând că a respectat mandatul Biroului Politic Naţional (BPN) şi este convins că toţi parlamentarii liberali vor respecta deciziile partidului, scrie Agerpres.

Întrebat cum răspunde acuzaţiilor din interiorul PNL, că ar fi cedat ministere de forţă în schimbul conducerii Camerei Deputaţilor, Orban a răspuns că a respectat mandatul BPN "întru totul".

"Eu am respectat mandatul Biroului Politic întru totul. Mandatul (...) a fost acela de a merge pe una dintre variantele propuse. Prima variantă a fost acceptată, anume Florin Cîţu - premier şi preşedintele PNL - preşedintele Camerei Deputaţilor. A doua prevedere din protocol legată de respectarea ponderii a fost respectată: în structura Guvernului, PNL deţine premier şi nouă ministere, nu cum s-a prezentat în percepţia publică. Deci, din punctul ăsta de vedere, noi am respectat mandatul BPN. În ceea ce priveşte repartizarea ministerelor, sigur că nu mai suntem guvern monocolor, cum am fost în ultimul an şi o lună, avem parteneri, trebuie să ţinem cont de punctul de vedere al partenerilor. Nu trebuie să există nicio problemă - şi de la această premisă trebuie să plecăm - în faptul că un portofoliu e deţinut de o altă formaţiune politică din coaliţie. Noi suntem parteneri, formăm o echipă, avem un program de guvernare şi susţinem toate proiectele de dezvoltare ale României prin orice minister, indiferent cine conduce ministerul respectiv", a precizat Orban, la finalul unei noi runde de negocieri în cadrul coaliţiei.

Ludovic Orban neagă că ar fi existat neînțelegeri în rândul liberalilor din Ardeal

În ceea ce priveşte o presupusă tensiune cu liderii din Ardeal ai partidului, el a afirmat că aceasta nu există.

"Între mine şi liderii din Ardeal la ora actuală nu există nicio tensiune. (...) Nu toată lumea poate fi mulţumită. În orice negociere, mai ales când e vorba de o coaliţie, nu poţi să iei tot. Practic e o împărţire care a fost făcută pe baza unor preferinţe care au fost exprimate. (...) Am avut ministere pe care toate cele trei partide au vrut să le deţină. Până la urmă e normal să apară şi cedări. Am încredere că pentru România e important să avem învestit cât mai rapid un guvern de profesionişti, de centru-dreapta", a susţinut Ludovic Orban.

Întrebat dacă are în continuare susţinerea partidului pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, liderul PNL a amintit că a fost o decizie luată în unanimitate în cadrul Biroului Politic Naţional.

"Am încredere în toţi parlamentarii PNL şi sunt convins că vor respecta deciziile partidului şi vor contribui la un succes în procesul de învestire a Guvernului, în procesul de alegere a conducerii celor două camere şi la procesul fundamental de transpunere în legislaţie a tuturor obiectivelor din programul de guvernare", a punctat Orban.

De asemenea, Ludovic Orban s-a referit şi la informaţiile apărute în presă în cursul zilei de sâmbătă potrivit cărora membrii BPN au primit mesaje de convocare la o şedinţă a acestui for de conducere.

"Biroul Politic Naţional e convocat de preşedintele PNL, de jumătate dintre membrii Biroului Executiv sau de minim o treime dintre filiale. Biroul Politic Naţional nu a fost convocat, a fost o informaţie. Prioritatea noastră e aceea de a finaliza programul de guvernare, de a finaliza toate negocierile necesare pentru a putea permite învestirea cât mai rapidă a unui guvern. (...) În momentul în care vor fi finalizate negocierile, toate candidaturile la funcţiile de demnitate publică, indiferent că sunt de miniştri sau de secretari de stat, vor fi analizate în forurile statutare ale partidului, în Biroul Politic Naţional, şi vom decide cei mai buni candidaţi ai partidului pentru portofoliile pe care le deţinem", a mai spus liderul liberal.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri