A fost desființat Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu

Senatul a adoptat cu 84 de voturi "pentru" şi 54 "împotrivă", proiectul iniţiat de Guvern privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de fostul președinte Ion Iliescu.

Comisia juridică din Senat a dat raport de admitere proiectului iniţiat de Guvern privind desfiinţarea acestui institut. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, potrivit Digi24.

Social-democrații au anunțat încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susțin desființarea Institutului Revoluției Române și că se poziționează mai degrabă pentru a schimba legislația de funcționare a acestui institut.

Liberalii au anunțat în schimb că vor vota pentru desființare și au ținut să facă două precizări, și anume că în Institutul Revoluției Române persoanele sunt numite pe viață, nu au un mandat limitat și că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.

Desființarea institutului este un demers care a început în urmă cu un an și câteva luni. În decembrie 2019, guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române.

Citeste si:
Ion Iliescu s-a vaccinat anti-COVID-19. Cum se simte fostul președinte
Ion Iliescu s-a vaccinat...

La acel moment, institutul s-a aflat în centrul unui scandal, după ce a decis să organizeze un concert în 22 decembrie, iar acest gest a fost calificat de mai multe organizații drept o jignire adusă memoriei eroilor Revoluției.

Practic, institutul ar trebui să analizeze ceea ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989. Guvernul argumenta în acea ordonanță de urgență că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri