Deputatul liberal Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale "Apele Române", pentru care a cerut 500.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii anticorupţie din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Corneliu-Mugurel Cozmanciuc pentru trafic de influenţă.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), pentru cumpărare de influenţă şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 4 - 27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" o persoană apropiată de omul de afaceri.

"Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană", arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri