Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, în cadrul unei conferințe, că legislaţia comercială din România este învechită, motiv pentru care este preocupată de crearea unei noi legi, informează Agerpres.

"Sunt multe legi, în zona comercială, depăşite şi am început discuţii cu profesori de drept, cu Institutul de Drept Comercial pentru modernizarea acestor legi. Legea 31/1990 - cred că nici pantofi nu mai avem din 1990 acasă, nici paltoane, nici haine, dar Legea 31, legea societăţilor comerciale are nici mai mult, nici mai puţin decât 31 de ani. A suferit modificări, dar trebuie să avem o nouă lege, una modernă. Vorbeam cu profesorii de drept despre legislaţia în vigoare, despre legea cambiei. Când aţi tras ultima oară o cambie? Pe de altă parte, alte instrumente financiare nu sunt prezente în piaţa economică din România. Şi, atunci, şi acest subiect este pe agenda mea", a spus Dragu.

Preşedintele Senatului le-a cerut femeilor de afaceri prezente la întâlnirea ce a avut loc la Bistriţa să îi trimită propuneri de modificare a legislaţiei din domeniul antreprenorial, în vederea modernizării acesteia.

Centrul Europe Direct Bistriţa, aflat în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, a organizat joi, în parteneriat cu Confederaţia Patronală UGIR şi Organizaţia Femeilor Antreprenor, conferinţa "Femeia între familie şi carieră", dedicată doamnelor implicate în activităţi de antreprenoriat, în mediul economic, cultural şi social.

Citeste si:
De ce trebuie sa inregistrezi beneficiarul real al unei societati?
De ce trebuie sa inregistrezi...
Sursa foto: Facebook / Anca Dragu

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri