Premierul României, Florin Cîțu, a reacționat cu privire la acuzațiile aduse de Vlad Voiculescu referitoare la diferențele între datele raportate și cele reale privind decesele persoanelor infectate cu noul coronavirus.

Vlad Voiculescu a susținut în prima apariție publică după demiterea sa, printre altele, că există diferențe fundamentale în ceea ce privește numerele raportate și cele reale ale deceselor din spitalele COVID.

”O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale", a declarat Voiculescu

Legat de acest subiect, Florin Cîțu a precizat că vrea clarificări din partea vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sănătății, adaugând faptul că acesta nu a prezentat niciodată în ședința de Guvern vreo notă de informare cu privire la această situație.

”Lucrurile trebuie clarificate dacă este așa. Îi cer public vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sănătăţii, să ne spună dacă ştia despre aceste lucruri şi ce măsuri a dispus şi îi cer public prezinte în şedinţa de Guvern aşa ceva(...) Coordonatorul Ministerului Sănătății e Dan Barna, în nicio ședință de guvern nu au fost note de informare. În nicio ședință nu a fost prezentată nicio notă de informare, aș fi luat măsuri. De fiecare dată mă consult cu toți miniștrii. Au fost miniștri care au adus note de informare cu situații dificile, de fiecare dată ne-am consultat când au prezentat probleme în ședința de Guvern", a spus Florin Cîțu.", a declarat Cîţu,

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri