Florin Cîțu: Proiectul legii 5G va fi adoptat de Parlament în procedură de urgență

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că proiectul legii 5G va fi adoptat de Parlament în procedură de urgenţă, aşa cum a stabilit Guvernul, informează Agerpres.

"Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Rămâne aşa cum a stabilit Guvernul. Am vorbit cu preşedintele Camerei Deputaţilor, membri ai Parlamentului. Acest proiect va merge în procedură de urgenţă. Mă aştept ca raportul să fie în această săptămână în Camera Deputaţilor şi, după aceea, să meargă la Senat", a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului.

Guvernul a aprobat, pe 15 aprilie, proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Joia trecută, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora ministrul Claudiu Năsui a solicitat conducerii Senatului amânarea dezbaterii acestei legi, pe motiv că nu ar fi fost respectaţi toţi paşii procedurali înainte de trimiterea proiectului în Parlament.

Ulterior, Năsui a declarat că Ministerul Economiei susţine fără echivoc legea 5G trimisă în Parlament, iar notificarea a fost transmisă în urma unei comunicări cu Comisia Europeană.

Citeste si:
Proiect de lege care prevede taxe mărite pentru cei care nu reciclează
„Plătești cât arunci”:...

"Am primit precizări din partea Comisiei pe acest subiect deoarece suntem punct naţional de contact cu Comisia pentru Directiva 2015/1535. Fiind punct naţional de contact suntem obligaţi, dacă primim comunicări de la CE, să transmitem mai departe instituţiilor relevante", explica Claudiu Năsui, într-o declaraţie citată de Agerpres.

Sursa foto: Unsplash
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri