Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, arătând că acesta a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne şi "semnifică legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru".

Potrivit preşedintelui, Ziua Drapelului Naţional reprezintă un prilej pentru a manifesta preţuirea faţă de unul dintre cele mai importante simboluri naţionale.

"Alături de Stemă şi Imn, Drapelul este parte a identităţii noastre şi semnifică unitatea naţiunii române, independenţa, suveranitatea şi indivizibilitatea statului, legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Urmaş al vechilor steaguri de luptă, întruchipare a libertăţii şi neatârnării, Drapelul Naţional a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne. Sub culorile sale, naţiunea noastră şi-a câştigat independenţa, a realizat Marea Unire, a depăşit evenimentele de cumpănă ale celor două războaie mondiale şi a reuşit accederea în NATO şi în Uniunea Europeană", a precizat Iohannis.

Conform preşedintelui, celebrarea constituie şi un moment de comemorare a sacrificiului suprem pe care înaintaşii noştri l-au făcut în numele ţării.

"Acum, Drapelul României flutură alături de cele ale marilor naţiuni, cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi principii şi idealuri şi alături de care contribuie la stabilitatea şi securitatea Europei, dar şi a unor zone de conflict din lume. Dragi români, Drapelul Naţional este cel care ne aduce împreună, indiferent de locul în care ne aflăm, şi ne face mândri că aparţinem naţiunii române. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol şi, sub culorile sale, să ducem mai departe aspiraţiile şi năzuinţele poporului român. La mulţi ani României şi tricolorului nostru!", transmite Klaus Iohannis

Palatul Cotroceni va fi iluminat sâmbătă, începând cu ora 21,00, în culorile drapelului, în contextul zilei naţionale de celebrare a acestui simbol, informează Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri