Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că prin Compania Naţională de Investiţii au fost depuse proiecte în valoare de 7 miliarde de lei, și că investițiile pot afirmând că nu va mai înființa programul PNDL 3, relatează Agerpres.

El a fost întrebat despre un eventual Program Naţional de Dezvoltare Locală 3 (PNDL 3), de 40 de miliarde de lei, anunţat de preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru anul viitor.

"Eu vorbesc despre ceea ce avem noi astăzi în CNI. Eu aşa lucrez, cu date. În CNI avem deja proiecte de 7 miliarde de lei şi pornim de aici. Putem să avansăm orice cifră vrem - 80 de miliarde, 90 de miliarde -, putem să avansăm ce vrem noi, dar astăzi şi ceea ce putem să finanţăm în momentul acesta prin buget avem 7 miliarde de lei în CNI, acestea sunt proiectele, nu sunt mai multe. Dacă se vor depune mai multe proiecte bineînţeles că vom găsi surse de finanţare. Am spus că nu trebuie să rămână nicio comună, niciun oraş din România nedezvoltat, mai ales cele care nu pot să acceseze fonduri europene. Acea cifră este fundamentată de ceea ce avem. Repet, aş putea să spun orice altă cifră - 60 de miliarde ca să fie mai mult decât 40, dar nu ajută pe nimeni. Astfel de promisiuni făcea PSD de fiecare dată", a declarat Cîţu, la Parlament.

El a fost întrebat dacă este fezabil PNDL 3 anul viitor.

"Nu mai facem PNDL. Acest program este cel prin care se vor finanţa drumuri, canalizare, gaze. Sunt programe care vor fi targetate exact acolo unde investiţiile au şi profitabilitate prin CNI. Mai sunt câteva modificări, dar investiţiile pe care le facem sunt investiţii profitabile, nu doar de dragul de a le face", a răspuns premierul.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri