Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a iniţiat discuţii cu experţi fiscali şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a modifica legislaţia din domeniul economic astfel încât să fie propice investiţiilor.

"Ne aflăm pe final de criză sanitară, criza economică - urmare a celei sanitare - pare şi ea spre final, recenta prognoză arată performanţe deosebită, avem o prognoză de creştere reală a PIB de 7,4%, mult peste media de 4,8% la nivelul UE", a arătat Dragu, luni, într-o conferinţă de specialitate.

Ea a precizat că autorităţile gândesc şi implementează un model economic bazat pe investiţii din PNRR şi bugetul statului.

"Trebuie să profităm de această şansă, de acest restart. Creşterea economică trebuie susţinută de un cadru legislativ modern, armonios şi prietenos cu mediul de afaceri. Am iniţiat în acest sens o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, cu finanţişti, cu profesori de drept, pentru a actualiza şi a moderniza legislaţia din domeniul economic şi comercial, pentru a putea facilita investiţiile şi a creşte încrederea investitorilor români şi străini în economia românească", a susţinut preşedintele Senatului.

Dragu a mai spus că un alt domeniu prioritar pentru România este educaţia.

"Proiectul România Educată este foarte bine fundamentat pe date statistice şi îşi propune ca până în 2030 să crească substanţial performanţa sectorului de educaţie. Sunt ţinte ambiţioase, dar realiste. Am participat la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi am reţinut o expresie a preşedintelui Iohannis: suntem generaţia politică cu o misiune istorică atunci când vine vorba despre educaţie. Fiecare zi pierdută reprezintă un gol pentru societatea românească", a adăugat şefa Senatului.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri