Vicepremierul Dan Barna a declarat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi aprobat de Comisia Europeană în septembrie, iar la începutul anului viitor vor veni primii bani în ţară.

"Lucrurile sunt exact aşa cum e normal să fie. Acum o săptămână, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, colegul meu Cristian Ghinea, a fost la Bruxelles, s-au clarificat marea parte a detaliilor şi pe partea de reformă şi pe partea de investiţii. În septembrie vom avea aprobat programul şi cred că de la începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară pe proiectele aflate în desfăşurare", a afirmat Barna la TVR 1.

Referitor la rectificarea bugetară, vicepremierul a menţionat că trei domenii - transporturi, sănătate şi dezvoltare - vor primi bani mai mulţi, scrie Agerpres.ro.

"În momentul de faţă, după mulţi ani de zile, România are un buget de investiţii mare, care este şi executat (...). La această rectificare, cu siguranţă pe zona de infrastructură va fi o rectificare pozitivă, adică vor mai fi nişte fonduri alocate pentru transporturi. Domeniile anunţate de altfel şi de către premier pentru care va exista rectificare cu siguranţă sunt: domeniul transporturi, domeniul sănătate şi domeniul dezvoltare. Sunt 3 ministere la care premierul a anunţat că vor fi alocate fonduri suplimentare la rectificare, tocmai ca dovadă explicită a faptului că investiţiile se şi întâmplă în România şi că acest guvern chiar le face. (...) Miza este ca această coaliţie şi această rectificare să asigure o stabilitate bugetară pentru perioada următoare", a adăugat Dan Barna.

Potrivit acestuia, rectificarea va fi adoptată în Guvern în săptămâna 16-20 august.

"Săptămâna asta au fost deja discuţii ale ministerelor cu Ministerul Finanţelor, săptămâna următoare vom vedea o fotografie de ansamblu, cum ar putea să arate şi care va fi suma totală a rectificării şi în a doua parte a lunii august, undeva în 16-20 august, va fi adoptată în Guvern", a mai precizat Barna.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri