Camera Deputaţilor a decis ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

S-au înregistrat 264 voturi pentru, 3 contra şi 11 abţineri. Deputaţii au adoptat, în acest sens, proiectul de lege de modificare a alin.b (3) al art.1 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în sensul includerii, între cauzele care determină retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, a celei vizând existenţa dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, informează Agerpres.

"Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia", prevede textul adoptat.

Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare. Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri