PNL a depus amendamente la proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, care prevăd că şedinţele de plen şi ale comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media.

"Şedinţele Camerei Deputaţilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media acreditată la Camera Deputaţilor. Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media la Camera Deputaţilor", prevăd amendamentele însuşite şi de PSD şi UDMR.

PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au propus, marţi, un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.

Se interzice, de asemenea, parlamentarilor utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui alt parlamentar.

"Este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar", prevede proiectul.

Conform proiectului propus iniţial, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţelor de plen, ale Biroului permanent, Comitetului liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele deja existente, mai exact transmiterea lor de către Camera Deputaţilor, înregistrarea lor şi stenografierea de către Secretariatul general. Şedinţele de plen şi ale comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate şi de către mass-media cu aprobarea conducerii forului legislativ, mai stipulează proiectul.

"Şedinţele Camerei Deputaţilor se transmit, se înregistrează şi se difuzează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază prin grija Secretariatului general. Şedinţele Biroului permanent şi comitetul liderilor se înregistrează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază. Şedinţele Camerei pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media, cu aprobarea Bp. Şedinţele comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mas-media cu aprobarea biroului comisiei pentru care există solicitare în acest sens", prevede proiectul iniţial.

Încălcarea acestor prevederi atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicţiile.

"Evacuarea este obligatorie şi se dispune de către preşedintele de şedinţă din oficiu sau la solicitarea unui deputat cu ajutorul majorităţii ponderate a liderilor grupurilor parlamentare. Chestorii asigură fără întârziere punerea în aplicare a măsurii disciplinare (...) cu ajutorul personalului Direcţiei Afaceri Interne, indiferent de calitatea, funcţia sau demnitatea deţinută de persoana care este evacuată", mai stipulează proiectul de modificare a regulamentului.

Conform acestuia, preşedintele de şedinţă poate dispune concomitent şi măsura suspendării şedinţei până la evacuarea persoanei din sală sau până la renunţarea de către aceasta la utilizarea mijloacelor interzise sau prezentării scuzelor pentru agresivitatea fizică sau verbală de la tribuna Camerei Deputaţilor. Persoana evacuată poate reveni în sala de şedinţe dacă renunţă să utilizeze mijloacele de transmitere în direct sau de înregistrare a şedinţei.

În cazul încălcării repetate a interdicţiilor, preşedintele de şedinţă, un lider de grup sau un deputat poate sesiza Biroul permanent pentru a aplica una dintre sancţiuni.

Biroul permanent a decis marţi să trimită acest proiect către Comisia de regulament, care îl va analiza miercuri.

Sursa foto: Captură video - Camera Deputaților

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri