Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că parlamentarii partidului sunt "categoric" împotriva oricărei creşteri a taxelor şi impozitelor care ar afecta investiţiile, dezvoltarea de noi afaceri şi ar duce la creşterea preţurilor.

"De trei luni de zile, auzim în fiecare zi ce mai pune la cale, ba PNL, ba PSD, ba Guvernul, ba vor să impoziteze companiile pe cifra de afaceri, ba vor să anuleze cota unică de impozitare şi să introducă impozitul progresiv, ba vor să crească accizele, ba vor să inventeze noi şi noi taxe, noi şi noi dări. În fine, se pare că a ieşit fumul alb după toată tevatura asta şi au anunţat că vor să crească taxele şi impozitele. Este ceva de noaptea minţii. Orice guvern care are scaunul la cap în perioade de inflaţie trebuie să ia măsuri care să ducă la reducerea inflaţiei, care să stimuleze creşterea producţiei, care să limiteze puterea de a genera situaţii de penurie în domenii de activitate şi care sub nicio formă nu trebuie să crească taxele şi impozitele", a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Liderul partidului Forţa Dreptei a susţinut că nu înţelege de ce trebuie să crească taxele şi impozitele, având în vedere că prin creşterea preţurilor au crescut şi veniturile bugetare.

"Eu nu pot să înţeleg de ce guvernul acesta trebuie să crească taxele şi impozitele. Au luat şapte piei de pe spinarea populaţiei prin creşterea preţurilor, acest lucru a dus la creşterea semnificativă a veniturilor bugetare, iar ei în execuţia bugetară pe primele cinci luni, pe care au prezentat-o oficial spun că deficitul bugetar e mai mic cu 0,5% decât anul trecut şi atunci din nou se pune întrebarea: de ce vor să crească taxele şi impozitele? La ce le mai trebuie bani acestor guvernanţi când se vede foarte clar că banii nu-i folosesc pentru lucruri utile şi importante pentru oameni, decât aruncând firimituri către categorii vulnerabile? (...) Noi, parlamentarii din Forţa Dreptei, suntem categoric împotriva oricărei creşteri a taxelor şi impozitelor", a declarat Orban.

El a adăugat că o creştere a impozitului pe dividende va afecta oamenii cu iniţiative economice, iar creşterea accizelor va determina creşteri de preţuri.

"Iar măsurile anunţate sunt creşterea impozitului pe dividende. Păi tu loveşti exact în oamenii care au iniţiative economice, creşti impozitul exact pentru câştigul din investiţii, din risc, din dezvoltarea de noi afaceri, cu trei procente. (...) Ce taxe mai vor? Să crească accizele pentru băuturile răcoritoare, ca să înţeleagă oamenii. Cine bea băuturi răcoritoare? Copiii noştri! În vară, când au nevoie, tu măreşti accizele pe băuturile răcoritoare. Este ceva de noaptea minţii, care nu are nicio logică economică şi care până la urmă nu va face altceva decât să ducă la creşterea preţurilor pentru anumite produse care sunt consumate în mod curent numai pentru a aduce nişte bani la bugetul de stat pe care Dumnezeu ştie cum îi foloseşte Guvernul. Şi în domeniul impozitării, în fiecare domeniu de activitate, trebuie să fii foarte atent, pentru că în România, spre exemplu, printre cei mai mari contributori sunt producătorii de ţigări", a mai declarat preşedintele partidului Forţa Dreptei.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri