Desprinderea actualului partid REPER, condus de Dacian Cioloș, din corpul USR, a lăsat urme adânci în mentalul colectiv al celei din urmă formațiuni, iar seria de plecări recente nu a făcut altceva decât să debusoleze votanții care se identifică cu valorile acestuia. Dincolo de acest aspect, nucleul de bază al USR promite că rămâne să construiască și să livreze pentru românii care au votat acest partid, pregătindu-se pentru o iarnă dificilă din punct de vedere al prețurilor la energie și la bunuri de consum.

"Colaborăm foarte bine cu specialiști din diverse domenii, dintre care unii lucrează cu noi mai direct, alții mai puțin public, însă ne ajută", a declarat Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR, pentru wall-street.ro.

Acesta a arătat că sunt oameni în toate instituțiile care vor reformă și care vor să schimbe modul de administrare și acele instituții, pentru că înțeleg și dânșii că, dincolo de bunăstarea personală, misiunea fiecăruia este să lase o Românie mai bună pentru copiii lui.

Eu am doi copii de 12 și 14 ani, a explicat Ionuț Moșteanu, și chiar vreau asta, să rămână aici, alături de noi.

De asemenea acesta a arătat că Dacian Cioloș a fost o dezamăgire pentru el, personal, acesta dorindu-și toată puterea în USR și nereușind să o dobândească.

Purtătorul de cuvânt USR a arătat însă că nu vrea să insiste asupra acestui aspect, fiind mai important ce face formațiunea în cadrul căreia activează și adăugând că acest partid este aici să rămână.

Nu plecăm nicăieri, avem suportul unei bucăți din această Românie și pentru ei și alături de ei vom lupta în continuare.

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR

De asemenea, acesta a mai transmis faptul că oricine dorește să vină sau să rămână alături de USR este binevenit, dar cine crede că poate să facă lucrurile altfel, este necesar să-și facă socotelile, Ionuț Moșteanu specificând că nu este consultantul de carieră politică al nimănui.

Purtătorul de cuvânt USR s-a referit totodată și la criza din energie, arătând că piața energiei este liberalizată în toată Europa, subiectul fiind prezent în tratatele de pre-aderare a României la Uniunea Europeană.

Ionuț Moșteanu a explicat de asemenea că liberalizarea pieței de energie trebuia să se întâmple demult, însă PSD-ul a tot prorogat termenele.

Citeste si:
George Simion, dosar penal după ce a fost prins conducând cu...
Liderul AUR, George Simion,...

Acesta a mai declarat, totodată, că sunt doar două instituții foarte importante în piața energiei, Ministerul Energiei și ANRE, aceasta din urmă fiind însă plină de politruci.

Astfel, conform lui Ionuț Moșteanu, șeful ANRE este un fost parlamentar PSD, iar în boardul ANRE a fost împins fratele lui Paul Stănescu.

"La noi sunt niște oameni numiți politic, incompetenți, care stau pitiți și nu iau măsurile necesare" a mai arătat acesta, adăugând că, "din momentul în care nici ANRE și nici Ministerul Energiei nu își fac treaba, nu piața liberă e de vină".

Purtătorul de cuvânt USR a explicat și faptul că formațiunea din care face parte a propus anumite contramăsuri pentru a sprijini piața de profil, printre care scăderea TVA, creditul fiscal pentru companii, dar și exceptarea certificatelor verzi din factura de curent electric.

Citeste si:
OMV Petrom ar putea scăpa de taxa de solidaritate pentru companiile...
OMV Petrom ar putea scăpa de...

De asemenea, acesta este de părere că toți operatorii din piață "sunt cu apa până la gât" încercând să supraviețuiască, pentru că au un blocaj de cash, din moment ce statul nu le acordă compensarea promisă.

O altă problemă este că liberalizarea pieței de energie, așa cum a fost făcută la noi, nu stimulează deloc reducerea consumului, oamenii nu și-au schimbat comportamentul.

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR

Nu în ultimul rând, purtătorul de cuvânt USR s-a referit și la subiectul pilonului II pensii, explicând că Guvernul domnului Ciucă a dat o ordonanță în care pune și mai multă presiune pe administratorii de pensii private, împingându-i, practic, legislativ într-un colț până în momentul în care să spună că nu mai are sens să se ocupe de administrarea fondurilor.

Citeste si:
Popescu: Companiile vizate de regulamentul UE vor plăti taxa de...
Virgil Popescu: Toate...

"Noi ne împrumutăm undeva între 15 și 20 de miliarde în fiecare an ca să acoperim deficitul în sistemul de pensii, în condițiile în care numai pensiile speciale sunt 12 cam miliarde", a subliniat, de asemenea, Ionuț Moșteanu.

Acesta a concluzionat spunând că România are un sistem de pensii care trebuie schimbat, această prevedere existând de asemenea în PNRR.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri