Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îşi doreşte un nou mandat, explicând că investiţiile cer timp și că, în opinia sa, liderii de dreapta au obligaţia de a nu lăsa Bucureştiul pe mâna PSD.

"Lucrurile durează în administraţia publică, adică investiţiile pe care le-am făcut anul acesta, le vom face anul viitor în termoficare, se vor vedea (...). Când în sfârşit o să scăpăm de problema asta cu căldura în calorifere o să fie din cauză că nu am mai dus banii pe prostii şi i-am dus către termie", a declarat Nicuşor Dan, la Digi 24, conform Agerpres.

El a spus că oficial PNL sprijină activitatea sa la nivelul Consiliului General. "Este ceea ce contează. Ce declară oameni cu diverse poziţii în partid este o chestiune care îi priveşte", a punctat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan şi-a exprimat convingerea că PNL va lua cea mai bună decizie pentru această formaţiune referitor la candidatul la postul de primar general din 2024.

"Pentru 2024 o să vedem fiecare dintre noi mai multe rânduri de sondaje şi sunt convins că în vara lui 2024 o să avem discuţii foarte interesante pe subiectul ăsta", a spus Nicuşor Dan.

El a estimat că aproximativ 20% dintre bucureşteni intenţionează să-l voteze. "Le mulţumesc celor care au încredere în mine, care sunt de ordinul, ca intenţie de vot, de ordinul 20%, pentru că m-am apucat de acele lucruri fundamentale pentru Bucureşti, care nu mai puteau să fie amânate", a punctat edilul general.

În opinia sa, Gabriela Firea (PSD) reprezintă o variantă foarte proastă pentru Bucureşti. "Gabriela Firea a fost un dezastru ca primar pentru Bucureşti. A dus Primăria în faliment (...), e o variantă foarte, foarte proastă pentru Bucureşti", a adăugat Nicuşor Dan.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri