Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost huiduit în timpul discursului din Piaţa Unirii din Iași de persoane care luau parte la celebrarea Unirii Principatelor Române.

"Eu chiar vă iubesc", a spus Marcel Ciolacu atunci când au început să se audă fluierături şi huiduieli din rândul mulţimii adunate în Piaţa Unirii din Iaşi.

"În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate.

"Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească", a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.

Peste 7.000 de persoane au venit, până marţi dimineaţă, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate cu prilejul celebrării Unirii Principatelor Române.

Cu ocazia Zilei dedicate Unirii Principatelor Române, mai multe manifestări dedicate acestui eveniment sunt programate pe întreg teritoriul țării, unul dintre acestea având loc chiar pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Și în județul Bacău, un drapel lung de 100 metri a fost purtat pe braţe de zeci de elevi pe străzile oraşului Târgu Ocna, în cadrul unei manifestări menite să marcheze Unirea Principatelor Române.

De asemenea, în municipiul Satu Mare câteva sute de persoane au participat la evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române care au loc în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după care cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.

Citeste si:
Partidele din România au fost subvenționate de stat cu 256 mil. lei...
Partidele din România au fost...

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri