Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis în ţară, pentru a pune ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi intraţi în cursa prezidenţială. Candidații au votat deja și au făcut primele declarații.
Wall-street.ro vă informează în timp real despre situația prezenței la urne la alegerile prezidențiale din România (turul I), dar și despre câte persoane votează în timp real la pentru Referendumul din București, inițiat de Nicușor Dan
Alegeri prezidențiale 2024: Elena Lasconi a adus prăjituri „fără blat” la secţia de votare
Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară că a votat pentru o Românie din care oamenii să nu mai plece în căutarea unui trai mai bun.
"Am votat cu încrederea că astăzi nimeni nu o să îşi facă bagajul să plece în altă ţară, într-o ţară în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fi tratat. Am votat cu încrederea că 1.116 români nu au murit degeaba în 1989 şi că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toţi, nu doar pentru unii", a afirmat Lasconi, după ce a votat, duminică, la Colegiul Tehnic 'Mihai Bravu' din Capitală.
Întrebată dacă are emoţii, ea a răspuns că simte că votul de duminică va aduce o "schimbare majoră" pentru România.
"De ieri, a fost aşa o presiune pe mine... Toată lumea îmi scria câte emoţii are, dar nu se gândea deloc la emoţiile mele. Simt că astăzi putem să facem o schimbare majoră pentru România. Iubesc ţara asta şi continui să lupt pentru ea", a replicat Lasconi.
Ea a precizat că le-a adus celor de la secţia de votare cafea, ceai, dar şi prăjituri.
"Le-am adus cafea, ceai şi prăjituri 'fără blat'. E important asta. 'Fără blat'", a răspuns preşedinta USR.
De asemenea, Elena Lasconi a spus că sâmbătă seară a sunat-o fiica ei, aflată în diaspora, care i-a spus că a votat în favoarea ei.
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie puternică economic”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
"Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume. Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent şi, nu în ultimul rând, am votat pentru o Românie al cărei preşedinte să muncească pentru ţară şi pentru poporul său", a spus Ciolacu după ce şi-a exercitat dreptul la vot.
El a adăugat că a votat, de asemenea, pentru "cât mai multe victorii ale românilor şi României", cum a fost 'ultima victorie, de acum câteva zile, aderarea completă la spaţiul Schengen'.
"Am votat pentru stabilitate, pentru un echilibru şi o echitate socială şi, de asemenea, nu în ultimul rând, pentru pace. Cu toţii ne dorim un trai mai bun şi cu toţii ne dorim să fim cum suntem noi, românii, şi sunt ferm convins că după această campanie electorală aşa vom fi", a afirmat acesta.
Marcel Ciolacu a votat într-o secţie din Bucureşti.
Mircea Geoană: „Data viitoare sper să intrăm şi noi în rândul lumii, să votăm digital, cu blockchain”
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.
El a votat, alături de familie, la Colegiul "I. L. Caragiale" din Capitală.
"Este o alegere care va influenţa viitorul României pentru multe decenii. Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară. Cred că alegerea este destul de clară. Avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism. Celor care încă nu s-au decis dacă şi cu cine să voteze, sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun. E nevoie de participare cetăţenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul în mod democratic şi liber şi un mesaj de încurajare pentru diaspora românească din Europa, din America de Nord - îi aşteptăm în număr mare la vot şi de asemenea pentru masiva diasporă basarabeană care a făcut diferenţa la alegerile din republica Moldova şi sper să facă diferenţa şi la alegerile prezidenţiale de la noi", a spus Geoană.
Acesta a afirmat că alegerea de duminică este între pace şi securitate, dezvoltare şi stagnare. Totodată, a afirmat că el este "primul candidat independent cu şanse reale să câştige preşedinţia României".
"Noi am mai trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători şi sunt convins că românii şi româncele vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate. Avem de ales şi între pace şi insecuritate, între dezvoltare şi stagnare. Criza economică bate la uşă. Rugămintea mea este: alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe aceste buletine de vot", a arătat Mircea Geoană.
El şi-a exprimat speranţa ca în România să se voteze cât mai curând în format digital.
"Data viitoare sper să nu mai votăm aşa. Sper să intrăm şi noi în rândul lumii, să votăm digital, cu blockchain. Este uşor depăşit sistemul nostru electoral, iar motivele sunt binecunoscute", a susţinut Geoană.
George Simion: „Sper şi în mediul rural să se evite fraudele”
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că grija sa şi a partidului său este să vegheze asupra procesului de votare până la închiderea urnelor, astfel încât să se evite o "fraudă masivă" şi să fie lăsată voinţa românilor să devină lege, menţionând că a primit numeroase raportări din mediul rural în care sunt semnalate posibile fraude la secţiile de votare.
"Mă bucur că funcţionează sistemul pentru evitarea votului multiplu, am lăsat şi eu buletinul şi mi-au spus că s-a mai votat. Sper şi în mediul rural să se evite fraudele, sunt foarte mulţi care vor să fraudeze aceste alegeri, într-un fel sau altul. Am primit numeroase raportări din mediul rural, grija noastră până la ora 21,00, când se închide procesul de votare în România, este să evităm o fraudă masivă şi să lăsăm voinţa românilor să devină lege. Pentru alegerile parlamentare şi pentru turul II de scrutin, să putem alege liber, nu ce ne dictează unii şi alţii din afară", a precizat Simion la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", unde a votat soţia sa.
Totodată, a afirmat că speră ca "influenţele" unor ţări străine "să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri".
"Sper ca influenţele unor ţări străine să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri de niciun fel, nici prin ambasadori, nici prin propagandă, nici prin organe de presă finanţate din fonduri exterioare, nici prin troli, prin boţi ş.a.m.d. Am văzut aceste fenomene în timpul campaniei electorale şi este regretabil. Românii sunt mai deştepţi decât cred ei", a conchis Simion.
George Simion a votat vineri la o secţie din Roma.
Cristian Diaconescu: „Un vot pentru o Românie respectată”
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Cristian Diaconescu declară că a votat pentru o "Românie respectată", subliniind că este un "moment de răscruce", cu perioadă "extrem de complicată", context în care e nevoie de profesionişti care să ne reprezinte.
"În primul rând, pentru un vot pentru o Românie respectată. Îi rog pe români să vină la vot, este un moment crucial, pe care îl vom trece ca ţară, ca familii şi ca cetăţeni. Fac acest apel pentru o atitudine civică cât se poate de aplicată, este un moment de răscruce, va fi o perioadă extrem de complicată, avem nevoie de oameni profesionişti care să ne reprezinte. Şi un ultim cuvânt: tot respectul pentru ceilalţi candidaţi, pentru că şi-au asumat un astfel de demers, care este extrem de important", a precizat Diaconescu, după ce a votat, duminică, la Colegiul Naţional "Cantemir Vodă".
Întrebat dacă a votat şi la referendumul organizat de Primăria Capitalei şi de Consiliul General, Diaconescu a spus că da, menţionând că organizarea Bucureştiului reprezintă un "demers asumat".
"În ideea (n.r. - a votat) că într-adevăr organizarea Bucureştiului presupune un demers asumat, în egală măsură însă acest demers trebuie să fie unul care să depăşească semnalul sau oportunismul politic", a conchis candidatul.
Ciucă: „Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate şi democraţie".
"Este într-adevăr o zi importantă pentru România, este o zi în care eu, personal, am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie. Este o zi în care îmi pun speranţa că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decenţa şi pregătirea necesară să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de responsabilităţile acestei funcţii. Am votat util pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democraţiei româneşti. Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor noştri", a declarat Nicolae Ciucă.
Kelemen Hunor: România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce şi-a exprimat opţiunea electorală în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii.
"Astăzi e primul tur al alegerilor prezidenţiale şi sunt convins, sper că vom avea un preşedinte care va fi mult mai atent la tot ceea ce doreşte societatea românească. (...) România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor, care asigură securitatea, aş putea să spun preşedinte protector, care are capacitatea de a asigura securitatea pentru fiecare om, va reda speranţa pentru fiecare familie şi se va ocupa, în primul rând, de problemele legate de declinul demografic, fiindcă asta este problema cea mai importantă a României", a declarat Kelemen Hunor.
Liderul Uniunii i-a îndemnat deopotrivă pe români şi maghiari să meargă la vot şi să nu se gândească la altceva decât care program este cel mai bun şi care dintre ofertele electorale este cea mai potrivită pentru România.
Kelemen a spus că este important ca oamenii să meargă la vot, fiindcă este un drept care trebuie folosit, iar decizia este în mâna cetăţenilor.
În mod obişnuit, preşedintele UDMR votează în localitatea harghiteană Cârţa, satul său natal, la secţia de votare organizată în clădirea primăriei, în trecut acest imobil adăpostind maternitatea în care s-a născut Kelemen Hunor.