Bolojan, despre suspendarea lui Iohannis: O acțiune de imagine, irațională

Sursǎ foto: Shutterstock / LCV

Bolojan, despre suspendarea lui Iohannis: O acțiune de imagine, irațională

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a afirmat că solicitarea de suspendare a şefului statului Klaus Iohannis este o acţiune de imagine şi este ''iraţională''.

"În această perioadă, ceea ce vedeţi sunt de fapt acţiuni politice de precampanie care nu au decât un scop exclusiv politic şi nu au nicio legătură cu realitatea. Gândiţi-vă că s-au depus semnăturile pentru cererea de suspendare, deşi regulamentul este foarte clar că aceste cereri de suspendare se depun la ambele Camere, s-au depus doar la Camera Deputaţilor. Ori este o chestiune de neştiinţă sau este o chestiune efectiv de imagine. Dumneavoastră trageţi concluziile. (...) Cererea de suspendare este o acţiune de imagine exclusivă, gândită de cei care au depus-o, ea este iraţională, în sensul în care, chiar dacă s-ar derula toată procedura, alegerile prezidenţiale care ar trebui organizate s-ar ţine după data de 4 mai. Prin urmare, din acest punct de vedere, odată ce ai un calendar clar stabilit, în a mai bate doar toba fără niciun fel de efect nu te poate duce decât în direcţia să constaţi că sunt nişte acţiuni exclusiv politice şi nu au nicio legătură nici cu interesul ţării noastre, ci doar cu un calcul politic conjunctural", a declarat Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Senat.

El a fost întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să iasă să explice de ce au fost anulate alegerile prezidenţiale.

"Este o modă asta şi sună bine să-l critici în permanenţă pe preşedinte având în vedere cota scăzută de încredere. Aşa cum am mai spus, cred că toate instituţiile care au competenţe în a explica aceste aspecte cu cât explică mai clar aceste lucruri, cu cât vin cu date suplimentare, cu atât dezinformările, cu atât suspiciunile şi discuţiile inutile care au loc nu vor mai avea consistenţă şi vor fi reduse la un nivel rezonabil", a spus preşedintele Senatului.

Partidul Oamenilor Tineri a anunţat, săptămâna trecută, că 161 de parlamentari POT, AUR şi SOS au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la preşedintele Camerei Deputaţilor.

Personalizate pentru tine