Crin Antonescu a declarat că intră în cursa prezidenţială pornind de la convingerea "nu că partidele sunt minunate", ci de la părerea că dispariţia partidelor, promovată în discursul şi îndemnul "falsei icoane purtătoare de false minuni", înseamnă direct dispariţia democraţiei, a pluralismului, dispariţia libertăţii, relatează Agerpres.
Crin Antonescu a participat, la Palatul Parlamentului, la congresul extraordinar al PSD de validarea a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, unde a venit împreună cu liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Accesta a fost validat cu 5.484 de voturi pentru, 18 împotrivă şi 14 abţineri candidatul la alegerile prezidenţiale din partea PSD.
"Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi împreună cu dumneavoastră, să fiu în faţa dumneavoastră şi să fim, fiecare pe măsura lui, asociaţi într-o misiune pe care ne-o asumăm conştienţi de ce înseamnă, de importanţa şi de urgenţa ei. Noi trăim de aproape două luni într-un vârf al unei nemulţumiri şi chiar isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte indistinct sistem, împotriva partidelor, împotriva politicienilor, împotriva politicii, adică, de fapt, că ştiu sau că nu ştiu, oamenii care alimentează asta împotriva democraţiei şi libertăţii”, a spus Crin Antonescu.
Acesta a mai spus că în ultimii 30-35 de ani partidele și-au „asumat şi povara guvernării au făcut şi bune, au făcut şi rele, aceste partide par a fi, pentru mulţi oameni, răul cel mare al României.
„Am răspuns chemării dumneavoastră şi vin cu toată încrederea în acest rol pe care mi-l conferiţi, dacă o veţi face, pornind de la convingerea nu că partidele sunt minunate, nu că partidele nu au dezamăgit, că nu m-au dezamăgit şi pe mine în calitate de cetăţean, ci de la părerea că noi toţi avem de ales între discursul şi îndemnul falsei icoane purtătoare de false minuni care ne anunţă liniştit şi uşor voios că partidele vor dispărea şi credinţa şi dorinţa mea ca acest lucru să nu se întâmple. Pentru că dispariţia partidelor înseamnă direct dispariţia democraţiei, dispariţia pluralismului, dispariţia libertăţii", a declarat Crin Antonescu.
Acesta a fost lăudat și de liderul PSD, Marcel Ciolacu, spunând că are profilul adevărat de președinte.
Bogdan Ivan, PSD: Discursul lui Antonescu va ajunge în inimile oamenilor
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat la Congresul PSD, că discursul lui Crin Antonescu, "unul dintre cei mai buni oratori pe care i-a avut, în are şi îi va avea România" va ajunge la "inimile oamenilor".
"De ceea ce vom face în următoarea perioadă va depinde viitorul ţării noastre şi al copiilor noştri. Nu ne putem juca cu el. Din acest motiv avem nevoie de un preşedinte care chiar să lupte pentru România şi pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Şi eu şi foarte mulţi dintre noi şi milioane de români ne-am fi dorit ca anul trecut preşedintele nostru să ajungă preşedintele României şi cred că ar fi fost cel mai potrivit pentru acest lucru. Dar nu suntem în această situaţie şi lăsăm istoria istoricilor', a spus Ivan.
El a adăugat că, în contextul în care PSD are împreună cu partenerii de coaliţie o majoritate stabilă, România îşi continuă drumul spre dezvoltare.
"Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia, care călătoreşte prin univers şi care face benzina 1 leu fără să ne explice cum va putea să facă acest lucru. Alegerile astea nu sunt despre un om, nu sunt despre preşedinţii partidelor sau despre Crin Antonescu. Alegerile astea sunt despre viitorul nostru şi al copiilor noştri”, a mai spus Ivan.
Acesta a făcut apel la români prin tot ceea ce fac în următoarea perioadă să readucă normalitate între ei şi să scoată afară vrajba şi toate lucrurile care au încercat să ne dezbine.
„Sunt convins că domnul Crin Antonescu este unul dintre cei mai buni oratori pe care i-a avut, îi are şi îi va avea România şi sunt convins că prin discursul său va ajunge la inimile oamenilor, pentru că cei care vor decide cu adevărat care va fi viitorul preşedinte sunt oamenii", a afirmat acesta.