Publicația Politico subliniază că recentele reacții ale lui Elon Musk, în favoarea lui Călin Georgescu, reprezintă de fapt o nouă victorie pentru Vladimir Putin și regimul de la Kremlin.
La marginea estică a Europei, are loc o luptă existențială cu privire la adevăratul sens al democrației, iar Guvernul lui Donald Trump nu face decât să pună gaze pe foc, notează Politico.
România, o țară cu 19 milioane de locuitori care se învecinează cu Ucraina, se află acum în centrul unei dispute transatlantice între aliații președintelui american și centriștii europeni care se tem că un scrutin crucial este manipulat de Moscova.
Este vorba despre criza constituțională care a izbucnit în noiembrie, când candidatul ultranaționalist și pro-rus Călin Georgescu a venit de nicăieri și a câștigat primul tur al cursei prezidențiale.
Campania lui Georgescu, investigată
Pe fondul unui șoc generalizat în București și nu numai, autoritățile au început să investigheze campania lui Georgescu. Acestea au descoperit presupuse nereguli financiare și legături cu personaje dubioase. Au existat, de asemenea, rapoarte conform cărora Georgescu a beneficiat de interferențe străine, inclusiv campanie masivă pe TikTok. Suspiciunea a fost îndreptată spre Rusia.
În decembrie, cu câteva zile înainte de un tur de scrutin între Georgescu - care a criticat NATO și și-a exprimat admirația pentru Vladimir Putin - și Elena Lasconi, candidat pro-UE, Curtea Constituțională a României a decis că întregul scrutin a fost compromis și trebuie anulat.
O reluare este programată pentru luna mai, în timp ce anchetatorii își continuă activitatea. Duminică, autoritățile electorale i-au interzis lui Georgescu să participe. Acesta are la dispoziție câteva zile pentru a contesta decizia, dar pare puțin probabil să reușească.
Musk și teoriile conspirației
Pentru susținătorii lui Georgescu - inclusiv pentru puternicul consilier miliardar al lui Trump, Elon Musk - decizia este încă o dovadă a unei conspirații a ”puterii” europene.
O problemă pentru democrația românească este că mulți din interiorul țării, precum și observatori neutri, văd ceva adevăr în această plângere. Deziluzia față de sistemul politic este larg răspândită în România, notează Politico. Georgescu a oferit o schimbare radicală.
De cealaltă parte se află autoritățile de la Bruxelles și partidele pro-europene din România, care se tem că avem de a face cu o încă interferență rusească în alegerile dintr-o țară europeană.
Duminică, după anunțul Biroului Electroral Central, susținătorii lui Georgescu s-au ciocnit cu poliția în fața sediului BEC. Citiți ce măsuri a anunțat Jandarmeria după protestele de la BEC.